Primaria Oradea va deconta masa de pranz pentru elevii oradeni din invatamantul dual (profesional)
Educatie

Primaria Oradea va deconta masa de pranz pentru elevii oradeni din invatamantul dual (profesional)

noriel.ro

Începând cu anul școlar 2021-2022, municipalitatea orădeană va deconta masa de prânz și elevilor orădeni înscriși la una dintre cele cinci unități de învățământ dual din municipiu.

Pentru a stimula interesul elevilor din Oradea de a accede la învățământul dual și pentru a diminua diferențele privind facilitățile acordate celor din județ față de cei din oraș care frecventează această formă de învățământ, municipalitatea a decis ca toți elevii să beneficieze de o masă gratuită pe zi, respectiv masa de prânz.

Avem cinci unități de învățământ dual în Oradea care numără 1.141 de elevi, din care 853 din județ și 288 din Oradea. Pentru elevii din județ, municipiul Oradea asigură cazarea și trei mese pe zi pentru a-i atrage să vină în cadrul învățământului dual. La propunerea Asociației Firmelor Bihorene și la propunerea celor cinci unități școlare de învățământ, am decis să asigurăm o masă caldă pe zi, de prânz, și elevilor care locuiesc în Oradea. Se întâmpla ca de multe ori, la masa de prânz, elevii care locuiesc în județ să primească o masă caldă, iar cei care locuiau în Oradea să mănânce un sandwich sau să împartă mâncarea cu cei care vin din județ, ceea ce nu este normal. Toți elevii, indiferent că locuiesc în județ sau în municipiul Oradea, vor beneficia de o masă de prânz. Asta înseamnă un cost maxim anual pentru municipiul Oradea de 500.000 de lei. Cred că este o decizie bună și le mulțumesc celor care au sesizat aceste aspecte”, a precizat primarul Florin Birta.

Elevii înscriși în învățământul profesional și etnic cu durata de minimum 3 ani pot beneficia de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare.

decathlon.ro

Pe lângă facilitățile care derivă din protocolul de colaborare și contractele încheiate cu elevii, administrația orădeană dorește să vină cu facilități care să atragă tot mai mulți tineri spre această formă de învățământ.

Noua măsura se va aplica odată cu începerea anului școlar 2021-2022.