Consiliul Local a aprobat azi contractarea unei finanțări rambursabile externe de la Banca Europeană de Investiţii în valoare de 40.400.000 euro, fonduri dedicate unui important portofoliu de proiecte.
„Având în vedere colaborarea de 13 ani pe care o avem cu Banca Europeană de Investiții putem beneficia de o finanțare flexibilă cu costuri foarte bune. Am decis să mergem pe finanțare de portofolii de proiecte. Astfel, dacă pe parcurs vom putea finanța unele din aceste proiecte pe alte surse, cum ar fi pe fonduri europene, le vom înlocui cu alte proiecte care aduc dezvoltare orașului. Avantajul pe care îl avem este că putem demara procedurile de licitație publică înainte de a avea asigurată finanțarea”, a precizat primarul Florin Birta.
Cu titlu de exemplu, acesta a amintit construcția Podului Centenarului sau reabilitarea str. Vasile Alecsandri, proiecte demarate prin credit de la Banca Europeană de Investiţii, dar care au primit apoi finanțare pe fonduri europene și au fost înlocuite cu alte proiecte, respectiv cu proiectul reabilitării clădirii Primăriei Oradea, a Bazinului Olimpic și cu construcția celor două cămine studențești din campusul universitar.
Strategiile de dezvoltare a orașului necesită resurse financiare importante
De menționat că, în luna mai, Consiliul Local a aprobat mai multe strategii care cuprind viziunea municipalității orădene pe termen scurt, mediu şi lung în ceea ce priveşte realizarea de investiții care să asigure dezvoltarea economică a orașului, astfel încât nivelul calității vieții locuitorilor să crească.
Este vorba de actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Oradea, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă la nivelul Polului de Dezvoltare Urbană Oradea și Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă al Municipiului Oradea.
Realizarea investițiilor cuprinse în cele trei documente strategice presupune alocarea unui nivel important de resurse financiare, peste nivelul pe care-l poate aloca municipiul din veniturile proprii.
Identificarea sursei – contractarea unui finanțări prin BEI
Prin urmare, executivul local a identificat ca sursă de finanțare contractarea unei finanţări de la Banca Europeana de Investiţii (BEI), instituţie care acordă credite cu dobândă scăzută pentru proiecte viabile ce se înscriu în linia obiectivelor politice ale Uniunii Europene privind îmbunătăţirea infrastructurii.
Astfel, s-au demarat negocierile pentru finanțarea unui portofoliu de proiecte în valoare de 144.520.000 euro, pentru contractarea de la Banca Europeană de Investiții a unei finanţări rambursabile de maxim 40.400.000 euro.
Municipiul Oradea are avantajul de a se califica pentru contractarea acestei finanţări, având în vedere istoricul bun privind finanțarea proiectelor Municipiului Oradea de către Banca Europeană de Investiţii, ca beneficiar al unor calificative de rating acordate de agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings – ce reconfirmă viziunea Fitch asupra performanţelor financiare robuste ale municipiului Oradea și asupra capacității de a contribui la progresul economiei locale.
De menționat că, în condiţiile contractării de către municipiu a acestei finanţări, gradul de îndatorare al Municipiului Oradea se menţine sub limita legală de 30% din veniturile proprii.
Proiectele finanțate prin creditul BEI
Proiectele care vor fi finanțate prin acest credit sunt proiecte de infrastructură, precum: Iluminat public inteligent în orașul Oradea, Alinierea vehiculelor de transport public Oradea la cerințele de dezvoltare durabilă (achiziționare autobuze), Modernizarea Parcului 1 Decembrie, Modernizarea Parcului Libertății, amenajarea Piațetei Independenței, Construire de drumuri colectoare și pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal, Creșterea mobilității și sporirea siguranței rutiere prin amenajare denivelată a intersecțiilor în zona str. Alexandru Cazaban – str. Meșteșugarilor cu str. Ovidiu Densusianu și magistrala C.F Timișoara – Arad – Oradea.
Finanţarea rambursabilă va avea o maturitate de până la 22 de ani, o perioadă de graţie de până la 5 ani, o perioadă de trageri de până la 48 de luni, în conformitate cu oferta indicativă transmisă de Banca Europeană de Investiţii.
Având în vedere că potrivit Legii nr.14/08.03.2021 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021, valoarea aferentă finanţărilor rambursabile, care poate fi autorizată pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, este de maximum 100 milioane lei anual, s-a propus împărțirea necesarului de finanțat în cel puțin două contracte de finanțare rambursabilă, valoarea maximă a finanțării rambursabile pentru primul contract fiind de 19.500.000 euro, iar pentru al doilea de 20.900.000 euro.
Ne găsiți și pe Google News