Anunțuri publicitare
Primăria Oradea, premiată în cadrul Zilelor Regio pentru cele mai multe contracte de finanțare semnate
Stiri Oradea

Primăria Oradea, premiată în cadrul Zilelor Regio pentru cele mai multe contracte de finanțare semnate

Ieri, 24 septembrie 2018, instituția Primăriei Oradea a fost premiată în cadrul Zilelor Regio, eveniment dedicat Programului Operațional Regional și oganizat la Cluj-Napoca de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Din partea Primăriei Oradea a participat la eveniment dl. Marius Moș, directorul Direcției Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI), care a ridicat cele două premii.

Primăria Oradea a luat locul I la secțiunea ”Cele mai multe contracte de finanțare semnate” pentru un număr de 10 contracte de finanțare semnate cu o valoare totală de 149.634.057,57 lei. Este vorba de contractele semnate pentru perioada de finanțare 2014 -2020.

Totodată, Primăria Oradea a fost premiată și la ”Secțiunea Mobilitate Urbană – Municipii Reședință de Județ” pentru implicarea administrației publice orădene în dezvoltarea de proiecte de mobilitate urbană

Banii atrași prin Programul Operațional Regional (POR) au avut un impact major pentru perioada 2007 – 2013, din 247 de milioane de euro contracte de finanțare semnate de municipiul Oradea, peste 100 de milioane de euro au fost prin POR. Pentru perioada 2014 – 2020 se conturează deja un portofoliu frumos, de la proiecte de mobilitate urbană și până la cele de eficiență energetică, infrastructură educațională și de sănătate, infrastructură de afaceri sau clădiri de patrimoniu”, a declarat Marius Moș.

 

 

loading...