Primaria Oradea nu va scumpi pretul gigacaloriei de anul acesta. Oradea are cel mai mic pret al gigacaloriei din tara
Stiri Oradea

Primaria Oradea nu va scumpi pretul gigacaloriei de anul acesta. Oradea are cel mai mic pret al gigacaloriei din tara

Primăria Oradea menține prețul de facturare a gigacaloriei furnizată utilizatorilor sistemului de termoficare, la 373 de lei. Măsura a fost aprobată astăzi de către aleșii locali, care și-au dat girul pentru prețurile energiei termice practicate de către societatea Termoficare Oradea SA în Oradea, începând cu 1 noiembrie 2022.

Propunerea Executivului pentru Consiliul Local este menținerea tarifului de facturare pentru populație la nivelul sezonului 2021- 2022, asta înseamnă preț cu TVA inclus 335 de lei gigacaloria în primar și 373 de lei gigacaloria în distribuție, indiferent de cota de TVA. Pe lunile de iarnă, Guvernul a scăzut TVA-ul la 5%, iar din martie până în octombrie, TVA-ul revine la 19%. Atunci, indiferent de valoarea TVA-ului, prețul va fi același, primăria urmând să-și mărească subvenția în funcție de creșterea sau reducerea TVA-ului. Subvenția Primăriei Oradea va fi de 60 de lei pentru cei bransați în primar cu TVA de 5% și de 113 lei pentru cei branșați în primar cu TVA de 19%, iar pentru cei branșați în secundar, 68 de lei pentru TVA de 5% și 127 de lei pentru TVA de 19%. Trebuie să înțelegem că această măsură a fost adoptată având în vedere gradul de suportabilitate al populației și cel al bugetului local”, a explicat azi primarul Florin Birta, în cadrul conferinței de presă care a premers ședința Consiliului Local.

Cuantumul subvenției acordate de Primăria Oradea s-a dublat

Primarul a explicat și evoluția subvenției acordate populației în ultimii ani, demontând totodată mitul că Oradea ar avea cel mai mare preț din țară al gigacaloriei.

Dacă în anii 2018, 2019 și 2020, subvenția s-a menținut la aproximativ 20-21 milioane de lei, în anul 2021 a crescut la 26,7 milioane de lei, iar în 2022 a ajuns la 49 de milioane de lei, din care 8,3 milioane de lei am primit înapoi de la Guvern; estimăm ca în 2023 să avem o subvenție de 39,4 milioane de lei. Practic din 2020 până în 2023, subvenția pe care o susține Primăria Oradea pentru a menține gradul de suportabilitate pentru cetățean s-a dublat”, a explicat primarul Florin Birta.

Edilul a arătat că Oradea are 72.100 de utilizatori ai sistemului de termoficare și un preț total al gicacaloriei de 441 de lei, cel mai mic din țară.

Oradea prin investițiile pe care le-a realizat în sistemul de termoficare, de peste 200 de milioane de euro, a reușit să aibă un preț de 441 de lei pe gigacalorie pentru populație. Uitați-vă la celelalte municipii, Suceava – 537 de lei, Botoșani – 656 de lei, Craiova – 702 lei, Cluj-Napoca –  759 de lei, Arad – 1.020 de lei sau Bacău – 1.133 lei. Exista un mit, acela că în Oradea prețul gigacaloriei este cel mai mare, vă dau doar câteva exemple, Craiova – 499 lei, Timișoara – 438 lei sau Constanța – 450 de lei, care sunt efectiv prețurile de vânzare către populație, mai mari ca cel din Oradea. Cu cât prețul de producție al gigacaloriei este mai mare, cu atât subvenția dată de administrațiile publice locale este mai mare. Noi, pentru că am reușit să reducem pierderile pe sistem de la 47% în 2008 până undeva la 25-27% în prezent, și pentru că investim în continuare în sistem, am ajuns să oferim o subvenție de 60 de lei, iar prețul să fie suportabil pentru populație„, a precizat primarul.

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News