Primaria Oradea avertizeaza! Spatiile verzi adiacente imobilelor pe care le detin trebuie intretinute de proprietari, altfel risca sanctiuni
Stiri Oradea

Primaria Oradea avertizeaza! Spatiile verzi adiacente imobilelor pe care le detin trebuie intretinute de proprietari, altfel risca sanctiuni

Primăria Oradea le reamintește cetățenilor că au obligația de a întreține spațiile verzi adiacente imobilelor pe care le dețin, până la limita cu carosabilul, conform prevederilor Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în municipiul Oradea, aprobat prin  HCL nr. 627/2021.

Astfel, până la data de 15 a fiecărei luni, orădenii trebuie să cosească vegetația și să plivească buruienile din grupările de plante de pe aliniamentul stradal din dreptul imobilului pe care îl dețin. Iarba cosită și resturile vegetale rezultate strict din aceste lucrări se vor pune în saci la limita spațiului verde cu carosabilul, pentru a fi ridicați de către operatorul de salubritate. Lucrarea de cosit se va repeta în intervalul 15 – 30 al fiecărei luni, dacă situația o impune, până la sfârșitul lunii octombrie. În caz contrar, după expirarea termenului menționat (al fiecărei luni), Poliția Locală Oradea va aplica sancțiuni, conform prevederilor legale.

Primăria Municipiului Oradea va executa în numele cetățenilor lucrările de întreținere a terenului, urmând ca aceștia să suporte contravaloarea lor, prin intermediul taxei speciale de întreținere a terenurilor neîngrijite. Taxa specială se plătește în termen de maximum 60 de zile de la data debitării acesteia în evidențele fiscale ale municipalității”, transmit reprezentanții Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Oradea.

Taxa menționată este prevăzută în Regulamentul privind instituirea taxei speciale pentru întreținerea terenurilor neîngrijite aparținând domeniului public, adiacent imobilelor proprietatea persoanelor fizice sau juridice, aprobat prin HCL nr.1035/2022 privind stabilirea impozitelor, taxelor și tarifelor locale pentru anul 2023.

Reamintim că administrația publică locală se preocupă constant să asigure servicii publice pentru populație prin programe și proiecte care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții. În plus, luăm în considerare și spiritul civic al locuitorilor și nevoia de implicare a acestora în viața și problemele comunității.

Ne găsiți și pe Google News