Anunțuri publicitare
Primaria Oradea amana, pana in 2019, exproprierea imobilelor de pe strada Plevnei
Stiri Oradea

Primaria Oradea amana, pana in 2019, exproprierea imobilelor de pe strada Plevnei

Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea aduce la cunoștința locuitorilor că „datorită numărului mare de proiecte angajate în acest an de Primăria municipiului Oradea, pentru obiective care solicită din partea municipalității însemnate resurse financiare, tehnice, cât şi de personal, suntem nevoiți să amânăm procedura exproprierii în cazul proiectului privind modernizarea străzii Plevnei.

Proiectul de modernizare a străzii Plevnei are drept scop redimensionarea reţelei rutiere existente, în vederea asigurării legăturii cu Podul Centenarului, aflat în construcţie. Întrucât obiectivul de investiţie menţionat rămâne în continuare valabil, exproprierea imobilelor afectate de lucrările aferente va demara la începutul anului viitor – 2019.

Se apreciază că această procedură se va finaliza în perioada mai – iunie 2019.

Pentru ca proprietarii afectaţi să poată achiziţiona alte imobile, se apreciază că cel mai probabil începând cu luna februarie 2019, li se va putea comunica cuantumul despăgubirilor stabilite, având astfel posibilitatea ca până la finalizarea procedurii să găsească pe piaţa imobiliară cea mai bună opţiune de înlocuire a imobilului expropriat.

În consecinţă, este necesar ca proprietarii de imobile afectate de lucrări să se aprovizioneze cu combustibil pentru perioada de iarnă 2018 – 2019, respectiv să-şi facă, dacă este cazul, minimele reparaţii necesare pentru a asigura confortul locuinţei până la momentul în care vor putea încasa despăgubirea cuvenită și vor elibera imobilul expropriat.

 

Anunțuri publicitare
loading...