Primăria Municipiului Oradea a anunțat că, în 8 august 2025, a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) Anunțul de participare CN1084351, vizând execuția lucrărilor pentru proiectul „Reabilitarea Colegiului Mihai Eminescu, corp A+B+C și amenajări exterioare”, situat pe strada Roman Ciorogariu nr. 18.
Licitația este deschisă până la 12 septembrie 2025, ora 15:00, iar documentația completă poate fi consultată pe platforma oficială www.e-licitatie.ro.
Finanțare prin Programul Regional Nord-Vest
Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, Prioritatea 3 – „O regiune cu localități prietenoase cu mediul”, Obiectiv specific RSO 2.1: Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (FEDR). Codul SMIS este 316653, iar solicitantul este UAT Municipiul Oradea.
Valoarea estimată a lucrărilor scoase la licitație este de 60.366.186,41 lei (fără TVA). Costul total al proiectului se ridică la 98.941.135,30 lei (inclusiv TVA), din care 50.036.044,33 lei reprezintă cheltuieli nerambursabile, iar 49.905.811,85 lei este contribuția beneficiarului. Durata de execuție este estimată la 36 de luni.
Obiectivul investiției
Scopul proiectului este creșterea eficienței energetice a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și punerea în valoare a clădirii de patrimoniu. Intervențiile vizează reducerea consumului energetic ridicat, îmbunătățirea condițiilor de studiu și integrarea unor soluții moderne de gestionare a energiei, în conformitate cu Directiva 2010/31/UE și Strategia Energetică a României 2022–2030.
Lucrări propuse
Printre intervențiile planificate se numără:
Anvelopa clădirii – izolare termică a pereților, plăcii pe sol și terasei, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu lemn stratificat și sticlă termopan.
Instalații – încălzire/răcire în pardoseală, schimbarea radiatoarelor, robineți cu termostat antivandalism, sistem BMS pentru controlul temperaturii, iluminat economic și sisteme de control al luminii.
Reducerea consumului de energie primară – pompe de căldură sol-apă utilizabile și pentru răcire, integrarea sistemului de termoficare ca sursă de sprijin.
Restaurare clădire patrimoniu – recondiționarea elementelor decorative, refacerea tencuielilor, reabilitarea acoperișului, restaurarea tâmplăriei și pardoselilor valoroase, amenajarea celor cinci curți interioare.
Această investiție se înscrie în seria proiectelor majore prin care administrația locală urmărește atât modernizarea infrastructurii școlare, cât și protejarea patrimoniului arhitectural al municipiului.




2 comentarii