Dansul oriental primește, pentru prima dată în România, o recunoaștere oficială într-un cadru juridic validat. La data de 12 mai 2025, prin hotărârea Tribunalului Bihor – Secția I Civilă, a fost înființată legal Federația Română de Dans Oriental, o premieră națională care oferă vizibilitate și statut acestei arte.
O voce unitară pentru comunitatea de dans oriental
Federația își propune să devină o platformă națională de colaborare pentru instructori, școli și organizații, punând accent pe profesionalism și pe dezvoltarea artistică și educațională.
„Federația Română de Dans Oriental este, înainte de toate, o voce unitară pentru comunitatea noastră din România, construită pe aceleași valori și pe dorința de a crește împreună”, transmit fondatorii.
Pentru școlile care se vor afilia, beneficiile includ acces la competiții jurizate după standarde internaționale, recunoaștere oficială a performanțelor, precum și oportunități de formare și reprezentare internațională.
Fondatori și sprijin internațional
Federația a fost fondată de Alya (Amalia Furtos), coregrafă, instructor de dans oriental, fondatoarea Orientalya Dance Academy și organizatoarea Magic Belly Dance Festival din Oradea, alături de Jucan Vlad Dumitru, instructor, performer și fondator al Soul Dance Academy din Cluj-Napoca.
„Vom aduce în România arbitri și formatori certificați la nivel mondial, workshop-uri cu maeștri internaționali și oportunități reale pentru dansatoarele românce de a reprezenta țara la campionate globale”, au subliniat reprezentanții noii Federații.
Un sprijin important a venit și din partea Dariyei Mitschevici, fondatoarea Federației din Ucraina și campioană mondială, prezentă la Magic Belly Dance Festival din Oradea. Aceasta și-a manifestat dorința de a susține dezvoltarea noii federații prin colaborări internaționale.
Proiecte și planuri pentru viitor
Federația Română de Dans Oriental va lansa în perioada următoare invitații oficiale către școlile de dans oriental din întreaga țară, urmând să fie prezentat și un calendar de proiecte artistice și educaționale.
Scopul acestei inițiative este promovarea dansului oriental ca formă de artă, educație și terapie, dar și consolidarea unei comunități unite și recunoscute la nivel național și internațional.




2 comentarii