Prefectul Tiplea: Gradul de recenzare in judetul Bihor este nesatisfacator. Mai putin de 50.000 de bihoreni au fost recenzati, jumatate despre ei au fost asistati
Stiri Bihor

Prefectul Tiplea: Gradul de recenzare in judetul Bihor este nesatisfacator. Mai putin de 50.000 de bihoreni au fost recenzati, jumatate despre ei au fost asistati

Saptamana aceasta, prefectul Dumitru Țiplea a convocat o ședință de lucru a Comisiei Județene Bihor privind desfășurarea campaniei pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL 2021).

La întâlnire au participat reprezentanții Direcției Județene de Statistică Bihor (DJS), Consiliului Județean Bihor, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Bihor, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Bihor, Primăriei Municipiului Oradea, Serviciului de Telecomunicații Speciale Bihor și Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor.
Conform datelor prezentate de către reprezentanții DJS Bihor, în primele două săptămâni ale perioadei de recenzare online (14-27 martie) au fost completate 46.892 chestionare. Dintre acestea 21.694 au fost completate în mediul urban (46%) şi 25.198 în mediul rural (54%). Din totalul chestionarelor completate în această perioadă, cca 50% au beneficiat de sprijinul recenzorilor din centrele pentru autorecenzare asistată. În funcţie de numărul de chestionare încărcate raportat la numărul total de chestionare de realizat, judeţul Bihor se situează în primele 10 judeţe fiind cu cca 1% peste media pe ţară.
Localităţile din judeţul Bihor cu cel mai mare procent de chestionare completate din totalul chestionarelor de completat sunt: Lazuri de Beiuş – 19,1%, Pocola – 17.1% şi Budureasa – 15%. La polul opus, localităţile cu cele mai slabe rezultate sunt: Husasău de Tinca – 1,1%, Curtuişeni – 1,3% şi Buduslău – 1,4%.
Pentru realizarea unui procent de autorecenzare de 35% la nivelul județului Bihor până la data de 15 mai, trebuie completate un număr total de 289.749 chestionare, la o medie de 4.996 chestionare/zi, în prezent media fiind de cca 4.500 chestionare/zi.
Prefectul Dumitru Țiplea a solicitat soluții de creștere a ritmului de recenzare: „Media zilnică de completare este nesatisfăcătoare și este greu de acceptat un grad de recenzare de doar 1% în anumite localități. Vom face toate demersurile posibile pentru a crește numărul zilnic de chestionare completate în județul Bihor“.
Printre soluțiile care urmează a fi puse în aplicare pentru a crește gradul de autorecenzare în Bihor se regăsesc întâlniri de lucru cu autoritățile locale din unități-administrativ teritoriale ale județului, cu liderii sindicali, cu reprezentanți ai mediului universitar și preuniversitar, precum și o nouă întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase.

Ne găsești și pe Google News