Pompierii militari bihoreni alături de copiii suferinzi
Stiri Bihor

Pompierii militari bihoreni alături de copiii suferinzi

Pentru că nu doar de sărbători cei aflați în suferință au nevoie de ajutorul semenilor, pompierii militari orădeni s-au mobilizat pentru a ajuta copiii care, din nefericire, au cunoscut durerea fizică și sufletească de la o vârstă fragedă.

          Aflând că un lanț de hipermarketuri din Oradea desfășoară programul de sustenabilitate “Plata cu PET-ul” care vizează introducerea plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au decis să organizeze o campanie de ajutorare a copiilor mai puțin norocoși, a căror bucurie depinde doar de semeni, contribuind în același timp, la protejarea mediului înconjurător. Ca atare, timp de o săptămână, pompierii Detașamentului 1 Oradea au adunat și sortat ambalaje din plastic, strângând peste 9000 de PET-uri, pentru care hipermarketul în cauză le-a furnizat tot atâtea fructe și legume.

          Astfel, încărcați cu lăzi de produse, pompierii orădeni au “descins” la o  asociație – orfelinat din localitatea Ineu, ai cărei angajați și voluntari au grijă de 25 de copii orfani sau care au fost abuzați de proprii părinți.

          Copiii, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, i-au primit emoționați, exprimându-și vădit bucuria nu doar pentru produsele primite, ci și pentru faptul că pompierii s-au gândit la ei. Iar pentru ca ziua dedicată lor să fie o amintire cât mai frumoasă, salvatorii i-au urcat în autospeciala pe care atât cei mici, cât și cei mai mari, au explorat-o curioși și entuziaști.

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News