fbpx
Anunțuri publicitare
Pompierii bihoreni: In 2018, 36 de persoane salvate de la incendiu, 6 au decedat si 23 au fost ranite. Pagubele au ajuns la 75 milioane lei
Stiri Oradea

Pompierii bihoreni: In 2018, 36 de persoane salvate de la incendiu, 6 au decedat si 23 au fost ranite. Pagubele au ajuns la 75 milioane lei

În data de 16.01.2018, începând cu ora 14:00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, a avut loc prezentarea analizei desfășurate de instituţie în anul 2018. La eveniment au participat prefectul judeţului Bihor, domnul Ioan Mihaiu, secretarul Primăriei municipiului Oradea, domnul Ionel Vila, șeful Inspecției de Prevenire a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), domnul colonel Benone Gabriel Duduc şi şefii instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din judeţ.

În acest context, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, domnul colonel Caba Sorin Mihai, a prezentat invitaţilor şi cadrelor unităţii, misiunile și activităţile desfășurate de inspectorat în cursul anului precedent, analizând punctual gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse pentru anul 2018, prin reflectarea sintetizată a rezultatelor compartimentelor şi structurilor instituţiei, concluzia generală desprinsă fiind aceea că serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă ale judeţului Bihor şi-au asumat cu responsabilitate şi profesionalism rolul important jucat în protejarea vieţii şi bunurilor populaţiei. 

În acest context, inspectorul șef a precizat faptul că, în anul 2018, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor s-au desfăşurat 12.562 de misiuni ale subunităţilor de pompieri şi ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, în medie 34 de misiuni pe zi. Din cele 12.562 misiuni înregistrate, 1591 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă altele decât cele medicale, 8.831 intervenţii ale echipajelor SMURD, respectiv 2.140 exerciţii şi recunoaşteri în teren.    

Din cele 1591 situaţii de urgenţă, altele decât S.M.U.R.D., cele mai multe au fost  incendii – 322 (20%), incendii de vegetaţie uscată şi altele – 292 (18%), alte situaţii de  urgenţă (intervenţii la inundaţii, misiuni de asanare și distrugere muniție neexplodată,  asigurări evenimente, spectacole etc.) – 240 (15%), asistenţa persoanelor – 182 (11%), asigurarea supravegherea zonei –  175 (11%), alte intervenţii – 119 (8%).

În perioada analizată, în urma incendiilor au fost salvate 35 de persoane, 6 persoane au decedat şi 23 au fost rănite, iar valoarea estimată a bunurilor salvate s-a cifrat la aproximativ 74,7 milioane lei.

De asemenea, au fost prezentate acţiunile desfăşurate de personalul Inspecţiei de Prevenire, care, pe parcursul anului 2018, a efectuat 1613 controale, în creștere cu 4 % faţă de cele din anul 2017, după cum urmează: 807 activități de control la operatori economici, 403 la instituții, 70 la localități, 301 la obiective de investiții și 23 la obiective SEVESO. Pe timpul desfășurării controalelor de prevenire au fost constatate peste 10.000 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor și a protecției civile. Dintre acestea, 3.350 de nereguli au fost soluționate operativ pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate peste 5.800 de sancțiuni contravenționale. Pe timpul activităților de control au fost întocmite 695 de procese verbale de contravenţie, aplicându-se 954 de amenzi contravenţionale în cuantum de 2.973.000 lei. În anul 2018, au fost desfășurate 1150 de activități de informare preventivă, în cadrul cărora au fost instruiți peste 27.000 de participanți.

La finalul activităţii, prefectul județului, secretarul Primăriei Municipiului Oradea și șeful Inspecției de Prevenire a IGSU au felicitat comanda şi personalul inspectoratului, urându-le succes în îndeplinirea misiunilor viitoare şi menţinerea continuă  la standardul ridicat adoptat până în prezent.

loading...