Anunțuri publicitare
Pompierii bihoreni au obținut Locul II la etapa națională a competiției pe echipe “Cel mai puternic pompier”.
Comunicate de presa

Pompierii bihoreni au obținut Locul II la etapa națională a competiției pe echipe “Cel mai puternic pompier”.

Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență  “Crișana” al județului Bihor a participat, în premieră, la etapa națională a competiției “Cel mai puternic pompier”, desfășurată în municipiul Alba Iulia, în perioada 07 — 08 septembrie 2017.

La startul concursului, structurat în două secțiuni: competiția individuală și/sau pe echipe, s-au aliniat 18 echipe ale pompierilor militari și 74 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din România.

În cadrul acestei competiții, al cărui scop îl constituie, pe de-o parte, dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor necesare acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, iar pe de altă parte, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, concurenții au parcurs patru probe practice: manipularea furtunului; greutate și rezistență; cursa de obstacole și ridicarea greutății.

La competiția pe echipe, după susținerea celor patru probe specifice, echipa pompierilor militari bihoreni formată din: plutonier major Pop Szabolcs, plutonier major Bogoșel Adrian,  plutonier adjutant Nagy Robert și sergent major Mălăieș Adrian, a devenit vicecampioană la nivel național, locul I revenindu-i echipei Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, iar locul III, pompierilor militari băcăuani

loading...