Politist de frontiera din Vama Bors retinut pentru luare de mita
Stiri Oradea

Politist de frontiera din Vama Bors retinut pentru luare de mita

Intr-un comunicat venit la redactie Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor ne informeaza ca, in cursul zilei de azi, au retinut un politist de frontiera pentru luare de mita.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus în data de 04.04.2018 masura retinerii pentru o durata de 24 de ore față de suspectul X.Y. (identitate nedezvaluita), pentru comiterea unei infracțiuni de luare de mită, prev. și ped. de art. 289 alin. 1 cu aplicarea art. 6 alin. 1 și art. 7 litera c din Legea nr. 78 / 2000, constând în aceea că în luna februarie 2018, in calitate de agent sef adjunct de politie in cadrul P.T.F. Bors a pretins si primit de la o persoana suma de 500 lei pentru a nu-i aplica o sanctiune contraventionala si pentru a-i permite intrarea in Romania.

Facem precizarea că efectuarea de proceduri judiciare împotriva suspectului reprezintă  etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, care nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

În măsura în care informațiile prezentate vor impune precizări de natura celor destinate publicității în raport de specificul cauzei și faza procesuală în care se află aceasta, vom reveni cu un comunicat.

În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au beneficiat de sprijinul de specialitate al D.G.A. Bihor.

Ne găsiți și pe Google News