Astăzi, 24 noiembrie, a fost făcută recepția lucrărilor la podul de peste râul Crișul Repede din Bulz, cu cateva luni inaintea termenului initial
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, directorul Direcției Tehnice din cadrul CJ Bihor, Filip Cheșeli, și reprezentanții firmei de proiectare și execuțție au mers în teren pentru a verifica dacă lucrările sunt conforme. Potrivit contractului, lucrările ar fi fost finalizate în primăvara anului 2022.
„De astăzi noul pod peste Crișul Repede din comuna Bulz este deschis circulației rutiere. Lucrările au început în ianuarie 2021 și s-au realizat din bugetul Consiliului Județean Bihor. Vechiul pod avea doar o bandă de circulație rutieră, dar va rămâne funcțional doar pentru traficul pietonal și ciclistic”, a precizat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.
[supsystic-gallery id=57]Podul are o lungime totală de 52,4 m, va asigura două benzi de circulație cu o lățime totală de 6,00 m și două trotuare de 1,75 m fiecare. Acesta este alcătuit din două deschideri de 24,00 m + 24,00 m. Culeile sunt fundate pe coloane forate, armate. S-a proiectat o singura pilă centrală (picior de pod) fundată pe coloane forate armate.
Vă reamintim că firma care a executat lucrările la noul pod este SC Dacia Faber SRL, din Cluj Napoca. Valorea contractului de proiectare și execuție este de 5.457.587,86 Lei, cu TVA inclus.
Ne găsiți și pe Google News