Anunțuri publicitare
Planificarea unui buget – Regula 50-20-30
Diverse

Planificarea unui buget – Regula 50-20-30

Cea mai simplă regulă a finanțelor personale este: Cheltuiește mai puțin decât câștigi! Cu toate că pare simplu, cei mai mulți oameni nu reușesc să găsească un echilibru constant între veniturile și cheltuielile lor.

Planificarea unui buget este esențială pentru a fi în legătură permanentă cu banii tăi. O variantă cât mai eficientă de administrare a câștigurilor este regula 50-20-30. Aceasta se bazează pe un principiu simplu, respectiv 50% din venituri sunt alocate necesităților de bază, 20% economiilor și 30% pentru menținerea stilului de viață. Mai exact, este vorba despre a-ți asigura un minimum pentru cheltuielile obligatorii și de a fi pregătit pe termen lung, însă fără a renunța la ceea ce îți face plăcere. Îți prezentăm în cele ce urmează ce reprezintă această planificare financiară și cum să aplici diviziunea 50-20-30.

Nevoi

Pentru stabilirea unui plan rațional de cheltuieli lunare trebuie să fii la curent cu finanțele tale. Banii pe care îi aduci acasă în fiecare lună sunt cei pe care îi gestionezi cu atenție. 50% din această sumă este necesară pentru acoperirea nevoilor de bază. Este vorba despre casă, transport, plata utilităților, alimente și produse absolut necesare. Acestea sunt primele cheltuieli pe care trebuie să le planifici și sunt comune tuturor oamenilor.

Indiferent de câștigul lunar, trebuie să plătești chiria sau ratele la bancă, asigurările, facturile la utilități, să acoperi costurile și taxele pentru mașină ori pentru transportul în comun și să îți achiziționezi produse alimentare și non-alimentare. Este important să nu cheltui mai mult de jumătate din venituri pentru aceste cheltuieli deoarece bugetul va fi dezechilibrat. În cazul în care nevoile depășesc procentul de 50%, ar fi cazul să faci o analiză și să vezi cum poți reduce aceste costuri.

Capricii

Cheltuielile flexibile ar trebui să reprezinte 30% din câștiguri. În această categorie sunt incluse toate lucrurile pe care cheltui banii în general, dar nu sunt absolut esențiale. Această regulă este cel mai greu de respectat și de multe ori face diferența între un buget echilibrat și unul indisciplinat. Oamenilor nu le este ușor să gestioneze cheltuielile personale și să separe nevoile de dorințe.

Pe lista costurilor mai puțin necesare găsim mesele în oraș, biletele la film, o geantă nouă, vacanțe, cadouri, petreceri, hobby-uri, pasiuni, gadget-uri sau internet de mare viteză. Practic, vorbim de tot ceea ce îți place să cumperi, fără a ține cont dacă ai sau nu nevoie de acel lucru, pentru a-ți menține un anumit stil de viață. Dacă optezi pentru o haină de firmă sau o mașină de top în loc să mergi pe variantele mai ieftine, aceste costuri suplimentare intră în categoria capriciilor. Toate lucrurile care îți fac viața mai plăcută și mai distractivă nu trebuie să depășească 30% din bugetul planificat. Cu cât costurile din această categorie sunt mai mici, cu atât vei investi mai mult în viitorul tău.

Economii

În planificarea oricărui buget trebuie să iei în calcul și setarea unor priorități financiare. Astfel, 20% din salariu este pentru rezerve de urgență, pensie, economii pentru școala copiilor sau investiții. Poate fi vorba chiar și de o nouă mașină sau o casă, renovare, schimbarea mobilierului ori amenajarea grădinii. În categoria economiilor intra și rambursarea anumitor datorii, cum ar fi plățile prin cardul de credit. De asemenea, îți poți face propria afacere ca să lucrezi pe cont propriu. Este important să îți stabilești obiective financiare pe termen scurt, mediu și lung ca să fii motivat să pui ceva bani deoparte.

Regula 50-20-30 te ajută să îți administrezi banii mai bine și să atingi stabilitatea financiară dorită. Aceasta oferă totodată și o anumită flexibilitate, deoarece poți jongla cu procentele până ajungi la un echilibru potrivit ție. Pentru a te susține în demersul tău, Viva Credit oferă credite avantajoase care te vor ajuta să păstrezi coerența în gestionarea banilor și să acoperi cheltuielile în fiecare lună. Acordă atenție informațiilor prezentate și în timp îți vei forma propriul sistem cu care vei reuși să îți administrezi banii eficient.

Anunțuri publicitare
loading...