Pedofilul minorului din Tinca a fost trimis in judecata. Ce scrie in rechizitoriu
Stiri Oradea

Pedofilul minorului din Tinca a fost trimis in judecata. Ce scrie in rechizitoriu

La data de 09.11.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată  a inculpatului  BOUCAN CRISTIAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și act sexual cu un minor.

Prin actul de sesizare s-a reținut că în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Boucan Cristian, în vârstă de 46 ani, domiciliat în localitatea Buftea dar locuind fără forme legale pe raza municipiului București, a abordat-o pe persoana vătămată, minor în vârstă de 14 ani, prin intermediul unei platforme de socializare, împrietenindu-se cu aceasta.

Profitând de faptul că minorul se afla instituționalizat într-un centru de pe raza județului Bihor, fiind astfel lipsit de afecțiunea părinților, inculpatul i-a făcut acestuia complimente, i-a trimis sume de bani și alte bunuri, i-a încărcat cartela telefonică, toate acestea fiind realizate cu scopul de a câștiga încrederea minorului și a întreține relații sexuale cu acesta.

La un moment dat, persoana vătămată și inculpatul au început să aibă discuții privind teme de natură sexuală, și-au trimis reciproc fotografii, au schimbat numerele de telefon, stabilind și faptul că urmează să se întâlnească întrucât sunt îndrăgostiți unul de altul.

Inculpatul i-a promis astfel persoanei vătămate că va face tot posibilul pentru a-l scoate din cadrul asociației unde se afla instituționalizat, urmând a-l lua cu el la București.

La data de 22.09.2017, inculpatul s-a deplasat din București în Oradea, iar apoi în comuna Tinca, întâlnindu-se cu persoana vătămată în jurul orelor 12:00, ocazie cu care i-a făcut minorului complimente, spunându-i că este mai frumos în realitate decât în fotografii și că abia aștepta să-l vadă.

Ulterior s-au întâlnit în fiecare zi în perioada 22 — 25.09.2017, inculpatul solicitându-i minorului să mintă și să-l prezinte ca fiind unchiul său, pentru a câștiga încrederea preotului paroh, președintele  asociației, întrucât și-a manifestat intenția de a-l scoate pe minor din cadrul asociației.

Astfel, în cursul zilei de 25.09.2017, inculpatul l-a așteptat pe minor de la ieșirea de la cursuri, s-au deplasat la restaurant, iar apoi au mers la o pensiune situată pe raza județului Bihor, unde era cazat inculpatul.

În incinta camerei, inculpatul și persoana vătămată au întreținut raporturi sexuale iar a doua zi dimineața, în jurul orelor 11:30, organele de poliție i-au identificat pe cei doi în camera  pensiunii, fiind sesizate cu dispariția minorului la data de 25.09.2017, de către preotul paroh, președintele asociației.

De asemenea, din cuprinsul actelor de urmărire penală efectuate în cauză a mai rezultat faptul că, după o perioadă de timp de la abordarea de către inculpat a persoanei vătămate, prin intermediul platformei de socializare, în urma mai multor discuții cu tentă sexuală, inculpatul i-a solicitat minorului trimiterea unor fotografii și a unor fișiere video cu caracter pornografic.

Astfel, începând cu data de 17.07.2017, prin intermediul serviciului Messenger, inculpatul a solicitat și a primit mai multe materiale pornografice sub formă de fișiere tip fotografie și video, reprezentându-l pe minorul în vârstă de 14 ani, iar după primirea acestora, inculpatul le-a deținut și stocat în telefonul mobil personal, respectiv a deținut și stocat un număr de 5 fișiere tip fotografie și 7 fișiere video.

Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluționare  Tribunalului Bihor.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...