Pe 5 iunie, locuitorii județului Bihor sunt așteptați să afle ce înseamnă “prea mult”, la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool
Sanatate

Pe 5 iunie, locuitorii județului Bihor sunt așteptați să afle ce înseamnă “prea mult”, la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool

Miercuri, 5 iunie 2019, ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății organizează împreună cu Direcția de Sănătate Publică Bihor, Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu proiect de testare și prevenire a consumului riscant de alcool din țară. Locuitorii județului Bihor sunt așteptați în unul dintre centrele locale să se alăture românilor din toată țara și să își evalueze, în doar 5 minute, nivelul de consum de alcool, prin aplicarea chestionarului AUDIT, alcătuit din 10 întrebări scurte.

Consumul dăunător de alcool reprezintă o problemă importantă de sănătate publică: România este pe locul 8 în Regiunea Europeană și pe locul 9 în lume la consumul de alcool pe cap de locuitor, cu 12,6 litri de alcool pur/locuitor/an, peste media Uniunii Europeane de 9.8 l, potrivit ultimului raport global al Organizației Mondiale a Sănătății din 2018. Astfel, Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool își propune să le ofere celor care se confruntă cu un consum riscant îndrumarea necesară pentru a evita viitoare probleme de sănătate, să permită o înțelegere mai clară a fenomenului consumului problematic de alcool existent la nivel național, precum și colectarea de date utile dezvoltării unor programe de prevenire eficiente.

Suntem tentați să asociem consumul riscant de alcool cu problemele severe legate de abuz și dependență. Totuși problemele mari de mâine încep cu problemele mici de azi și, dacă reușim să depistăm problemele mici azi, putem să prevenim agravarea lor. Chestionarul AUDIT cuprinde 10 întrebări scurte, iar scorul obținut pe baza răspunsurilor îi indică respondentului dacă felul în care consumă alcool îi afectează sau nu sănătatea. Astfel, îndemnăm oamenii care consumă alcool, indiferent de cantitate sau de frecvență, să afle ce scor obțin, pentru a se cunoaște mai bine, pentru a afla din timp dacă se află sau nu într-o categorie de risc și pentru a beneficia de informații suplimentare despre cum să își protejeze sănătatea”, a declarat Dr. Eugen Hriscu, psihiatru și psihoterapeut cu experiență în adicții, Directorul științific al ALIAT.

Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant. Cu ajutorul acestuia, participanții la Ziua Națională a Testării Consumului Personal de Alcool vor putea, în doar 5 minute, răspunzând la 10 întrebări scurte, să își evalueze consumul de alcool și să evite astfel problemele de sănătate viitoare, cauzate de un consum dăunător. Harta locațiilor din țară în care se află centrele de testare poate fi accesată pe www.ziuaaudit.ro.

Evenimentul este derulat în cadrul campaniei Luna Națională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool care va fi organizată de Ministerul Sănătății și se va desfășura pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea locală a Direcției de Sănătate Publică Bihor.

Fiți alături de noi pe 5 iunie la Ziua Testării Consumului Personal de Alcool!

Harta locațiilor în care se află centrele de testare se actualizează constant și poate fi accesată pe www.ziuaaudit.ro.

În județul Bihor, locațiile în care vor funcționa centre de testare sunt:

  • Spitalul Clinic de Urgență Avram Iancu, Oradea
  • Spitalul Clinic de Recuperare Medicală – Băile Felix
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea
  • Spitalul Municipal Salonta
  • Direcția de Sănătate Publică Bihor – Sediul Central, Punct de lucru Beiuș, Punct de lucru Marghita

Foto: ciulea.ro

loading...