Lucrările la grădina publică urbană Europa, situată pe strada Gabor Jozsef, continuă în ritm accelerat, iar locuitorii se vor putea bucura, până la începutul verii, de o zonă generoasă pentru joacă, relaxare și agrement, întinsă pe mai bine de 8.000 de metri pătrați.
Structura metalică destinată căsuței copiilor a fost deja montată pe platforma betonată, iar tiroliana este deja instalată în interiorul acesteia. În imediata apropiere, zona de joacă a primit echipamente precum tobogane, leagăne și elemente de cățărat, iar în curând va fi acoperită cu un covor de tartan colorat, special conceput pentru siguranța copiilor. De asemenea, au fost realizate și cele trei trambuline încorporate la nivelul solului. O zonă specială pentru fitness, dotată corespunzător cu aparate de antrenament fizic, este și ea pregătită.
“Suntem foarte atenți să oferim comunității noastre un spațiu cât mai atractiv și sigur pentru copii, tineri și adulți. Tot ce realizăm aici este gândit să răspundă nevoilor reale ale oamenilor“, au declarat reprezentanții administrației locale.
Iluminatul public este asigurat de stâlpi moderni cu tehnologie LED, iar cea mai mare parte din mobilierul urban – băncile de odihnă și coșurile de gunoi – este deja instalată. Terenul de sport beneficiază acum de garduri și plase de protecție, iar băncile din lemn au fost montate în zona destinată relaxării.
În plus, au fost amplasate o toaletă cu sistem de autocurățare și două cișmele de apă.
În prezent, lucrările se concentrează asupra celor două movile cu tuneluri destinate copiilor, structurile fiind deja betonate și pregătite pentru finisajul cu tartan. Astfel, și spațiul de deasupra tunelurilor va deveni un loc de joacă sigur și atractiv.
Din suprafața totală a proiectului, peste 7.000 de metri pătrați vor fi zonă verde, iar 714 metri pătrați sunt rezervați aleilor pietonale. Restul suprafeței include spațiile de joacă cu tartan, zonele de relaxare, fitness, terenul sportiv și căsuța din lemn pentru copii, echipată cu tiroliană.
Autoritățile au păstrat aproape integral fondul dendrologic existent, completând vegetația cu un stejar roșu lângă căsuța copiilor. Spațiul verde va fi însămânțat cu gazon și îmbogățit cu plante perene și decorative, precum Achillea, Aster, Sedum, Festuca, maci de California, Carex, salvie, lavandă și iarba șarpelui.
Proiectul este realizat de S.C. Construcții Bihor S.A., având o valoare totală de 3.316.199 lei. Această sumă include 79.500 lei pentru proiectare, 2.746.827 lei pentru execuția lucrărilor și 489.871 lei pentru serviciile de întreținere pe durata celor cinci ani de garanție.



