Organizația Salvați Copiii România a dotat secția de terapie intensivă de la maternitatea din Oradea
Stiri Oradea

Organizația Salvați Copiii România a dotat secția de terapie intensivă de la maternitatea din Oradea

Prematuritatea rămâne una dintre principalele cauze ale mortalității infantile, a cărei rată plasează România pe primul loc din Uniunea Europeană, și este crucial ca nou-născuții prematuri să aibă șansa de a veni pe lume într-o maternitate dotată cu aparatura medicală necesară salvării și recuperării acestora.

Tocmai de aceea, Salvați Copiii România a decis să doteze secția de terapie intensivă nou-născuți din Oradea, care deservește județele Bihor și Satu-Mare, cu un incubator de înaltă performanță, în valoare de 11.540 de euro. Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra capacității insuficiente a maternităților de grad trei de a prelua și trata cazurile severe, în condițiile în care țara noastră are doar 23 de unități de nivel III de terapie intensivă nou-născuți, dintre care 9 în București, și jumătate din numărul necesar de paturi.

Numai în anul 2017, la maternitatea din Oradea s-au născut 3.708 de copii, dintre care 410 prematuri (rata de prematuritate ajunge la 11%), 84 fiind cazuri grave, cu o greutate mai mică de 1.500 de grame. În 2014, Salvați Copiii a donat maternității din Oradea un bilirubinometru și două pulsoximetre, în valoare totală de 6.500 de euro.

Dotare maternitatea Oradea salvati copiii

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România a explicat de ce dotarea maternităților este un obiectiv prioritar pentru combaterea mortalității infantile:”În România, locul unde te naști poate face diferența dintre viață și moarte. Sunt maternități unde un copil prematur, al cărui trup fragil cântărește 850, 900 de grame, nu are nicio șansă să crească mare. Sunt însă maternități unde acești copii au trăit și au recuperat decalajul, iar acum își serbează a treia, a patra, a cincea aniversare. Diferența este dată de cât de dotată este maternitatea unde vin pe lume. De aceea, vom continua și în 2018 programul nostru, avem în plan echiparea altor 33 de maternități și secții de nou-născuți din România si extinderea secțiilor de terapie intensivă nou-născuți de la Maternitatea Cantacuzino din București, Maternitatea Târgoviște și Spitalul Municipal de Urgență Târgu-Mureș”.

În 2017, Salvați Copiii România a investit peste 813.000 de euro în dotarea a 40 de maternități și secții de nou-născuți din: București, Brașov, Reșița, Caransebeș, Târgu-Neamț, Bicaz, Roman, Târgu-Mureș, Gura Humorului, Rădăuți, Buftea, Buzău, Iași, Satu-Mare, Tulcea, Bârlad, Botoșani, Caracal, Sibiu, Deva, Călărași, Oradea, Mangalia, Râmnicu-Vâlcea, Pitești, Craiova, Timișoara, Bacău, Drobeta Turnu Severin, Zalău, Baia-Mare, Târgoviște, Alba-Iulia.

În total, în perioada 2012-2017, Salvați Copiii România a dotat 78 de maternități, din 40 de județe ale țării, ridicând numărul echipamentelor donate la 393, cu o investiție totală de 3.120.000 euro.

Conf. Dr. Valeria Filip, șef secție neonatologie, a punctat importanța unei intervenții cât mai adecvate în cazul nașterilor premature: ”Anul trecut medicii de la maternitatea noastră au adus pe lume copii care aveau puțin peste 1.000 de grame. Acești copii sunt extrem de vulnerabili și au nevoie de toate condițiile, pentru a-și putea dezvolta organele. Sunt nou-născuți încă nepregătiți pentru mediul extern și în cazul lor primul minut de viață este extrem de important. Am reușit să îi salvăm, pentru că suntem maternitate de grad trei, dar nașterea lor ar fi devenit o dramă dacă s-ar fi produs într-o maternitate fără dotările esențiale. Este important programul Organizației Salvați Copiii și rezultatele chiar se măsoară în vieți salvate”.

În România, contează unde te naști, ca să poți trăi: doar 23 de unități sunt de nivel III și pot prelua cazurile severe

Nașterea rămâne, în țara noastră, discriminatorie, pentru că un copil prematur care nu are șansa de a se naște într-o maternitate dotată cu aparatură medicală adecvată nu va supraviețui. Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supraviețuiesc în țările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre acești copii mor. (Raport WHO Born too soon). În România, este cazul unuia din 10 copii, care se naşte prematur şi are nevoie de intervenție medicală urgentă încă din primul minut de viață, pentru a supraviețui și pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă față mediului extern.

Deși mortalitatea perinatală ajunge la 90% dacă un prematur precoce nu se naşte în spitalul adecvat echipat, în prezent, în România există doar 23 de unități de nivel III de terapie intensivă nou-născuți, dintre care 9 în București. Mai mult, există doar jumătate din numărul de paturi necesare pentru spitalizarea prematurilor. La un necesar de 30 paturi la un million de locuitori, România are doar aproximativ 300 de locuri în terapia intensivă neonatală.

Echipamentele medicale insuficiente rămân o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România – 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

Amalia Năstase, Ambasador Salvați Copiii România, a reiterat imperativul de a acorda fiecărui copil șansa la viață: ”Este o nedreptate cruntă să naști un copil prematur într-o maternitate care nu are cum să îl ajute să trăiască. Nici nu ne putem imagina ce traumă de nedepășit este pentru părinte să își vadă copilul neajutorat, ce traumă este totodată pentru medici să nu poată salva un nou-născut, pentru că maternității îi lipsește aparatura medicală adecvată. Programul Salvați Copiii este vital, dar trebuie să facem un pas în plus și să persuadăm autoritățile să își asume ca prioritară dotarea maternităților”.

Organizația Salvați Copiii continuă în 2018 campania de promovare pentru redirecționarea a 2% din impozitul anual pe venit și îi invită pe contribuabili să îi fie alături în demersul de a dota maternitățile din România cu aparatură de ultimă generație, cu scopul de a asigura asistenţă medicală adecvată copiilor născuţi prematur.

Toți cei care doresc să sprijine această cauză pot descărca formularele 230 și 200, precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei, de la adresa http://www.salvaticopiii.ro/doilasuta/ . Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate şi depuse personal la administraţiile financiare sau trimise prin poştă, cu confirmare de primire, până la data de 25 mai 2018. Suma nu trebuie menţionată în formular, ea urmând să fie completată de administraţia financiară.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil. În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 28 de ani de activitate, peste 1.560.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.