Miercuri, 19 iunie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 169 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 58.815 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 11 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate cinci infracțiuni și cinci tamponări.
72 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați 41 de pietoni, 15 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, cinci pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, iar 31 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, miercuri, 20 iunie a.c., pe strada Calea Aradului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 135/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Ne găsiți și pe Google News