Oradean de 23 de ani, banuit de furturi repetate din autoturisme, a fost retinut de politistii oradeni
Stiri Oradea

Oradean de 23 de ani, banuit de furturi repetate din autoturisme, a fost retinut de politistii oradeni

Luni, 27 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Furturi din Autovehicule din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat un tânăr de 23 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, în perioada 20 – 21 ianuarie a.c., în intervalul orar 18.00 – 06.35, ar fi pătruns prin efracție într-o autoutilitară parcată pe Aleea Onisifor Ghibu din Oradea și ar fi sustras diverse unelte, provocând un prejudiciu total de 800 de lei.

De asemenea, acesta este bănuit că, în perioada 3 – 5 ianuarie a.c., ar fi pătruns prin efracție într-un alt autoturism, parcat pe strada Traian Lalescu din Oradea și, din portbagajul acestuia, ar fi sustras șase scule electrice profesionale, cauzând un prejudiciu totla estimat la 6.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat parțial de polițiștii orădeni.

În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului, polițiștii Biroului Furturi din Autovehicule din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe tânărul de 23 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii orădeni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Foto: arhiva

loading...