Oradean arestat preventiv de politisti dupa ce a jefuit o Casa de Amanet din Oradea
Stiri Oradea

Oradean arestat preventiv de politisti dupa ce a jefuit o Casa de Amanet din Oradea

Sâmbătă, 28 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat un bărbat de 31 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cel în cauză este bănuit de polițiștii orădeni că, în cursul aceleiași seri, în intervalul orar 21.15 – 21.17, având fața acoperită și având asupra sa un spray iritant lacrimogen, a pătruns cu forța, prin violarea sediului profesional, în incinta unui punct de schimb valutar din municipiul Oradea și, după ce l-a agresat fizic pe un bărbat de 37 de ani, din Oradea, care era casierul societății comerciale, ar fi sustras 110.800 de lei și 250 de euro, iar apoi a fugit. La câteva minute de la comiterea faptei, cel în cauză a fost prins în apropierea casei de schimb valutar, de casierul societății și alți cetățeni, care l-au imobilizat până la sosirea polițiștilor orădeni, acesta opunând rezistență, pentru păstrarea valorilor furate.

Prejudiciul a fost recuperat integral de la cel în cauză.

Pentru vindecarea leziunilor suferite de orădeanul de 37 de ani sunt necesare 7 zile de îngrijiri medicale.

În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe bărbatul de 31 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Marți, 1 octombrie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a orădeanului de 31 de ani.

Foto: ilustrativ

loading...