70 de elevi olimpici din Oradea si 64 de profesori care i-au indrumat, vor fi premiat cu cate 600 de lei de catre Primaria Oradea
Stiri Oradea

70 de elevi olimpici din Oradea si 64 de profesori care i-au indrumat, vor fi premiat cu cate 600 de lei de catre Primaria Oradea

În deschiderea ședinței Consiliului Local de joi, 28 noiembrie, va avea loc festivitatea de premiere a celor 70 de olimpici din unitățile de învățământ din municipiul Oradea care au obținut rezultate deosebite (premiul I, II, III și mențiune) în anul școlar 2018 – 2019, la olimpiadele naționale organizate de Ministerul Educației Naționale.

Tot în cadrul ședinței vor fi premiați și cei 64 de profesori care i-au coordonat, îndrumat și susținut pentru atingerea acestor rezultate.

Atât olimpicii, cât și profesorii coordonatori vor primi din partea Primăriei Oradea un premiu de 600 de lei fiecare și o diplomă de felicitare.

Olimpiadele școlare sunt considerate competiții școlare de excelență, adresându-se elevilor cu aptitudini și performanțe înalte în domeniul matematicii și al științelor, al limbii și literaturii române și al limbilor moderne, al disciplinelor socioumane, al calificărilor profesionale, al artelor, al sportului ş.a.m.d.

Pentru că o comunitate se poate dezvolta numai prin susținerea performanței, Primăria Oradea, prin mijloacele și competențele pe care le are, este interesată de creșterea performanței educaționale, performanță care, odată atinsă, este normal să fie recompensată.

Foto: arhiva

loading...