Oradea doneaza o paine 2.0. Oradenii au donat, din nou, paine celor mai putin favorizati dintre noi
Diverse

Oradea doneaza o paine 2.0. Oradenii au donat, din nou, paine celor mai putin favorizati dintre noi

Am pornit entuziasmați nădăjduind că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile și este cu noi în acest proiect, încă de la început. Nu ne-am lăsat descurajați nici de veștile de ploaie sau vânt, anunțate de cei de la meteo, nu de alta dar, știam în Cine ne încredem și cum întotdeauna am considerat că o credință fără fapte este moartă, țelul nostru a fost ca și în prima ediție să ajungem la toți aceia care au nevoie de noi, care noaptea adorm flămânzi și care poate, nici nu mai speră că în ziua de azi, cineva le mai oferă o pâine în mod gratuit, fără a mai aștepta ceva în schimb.

Desigur că am avut așteptări de la această nouă ediție și am rămas surprinși, într-un mod plăcut, cât de multă lume a răspuns pozitiv la apelul nostru de a contribui la fericirea celor de lângă noi, prin donarea unei pâini. Au fost oameni care au venit, nu cu o pâine, ci cu trei, cinci și chiar zece pâini, semn că mai sunt oameni darnici în lumea aceasta, oameni care mai cred ca și noi că faptele bune sunt întotdeauna răsplătite într-un fel sau în altul.

Cele două ore s-au scurs nesperat de repede și chiar dacă vântul părea să ne stea împotrivă, a reușit prin puterea lui să risipească toți norii de ploaie, lăsând un cer senin și astfel dovedindu-se un aliat.

La finalul acestor două ore, precum am promis, am pornit cu toate pâinile rămase spre comuna Dumbrava. Ne-au întâmpinat la poartă, soția și fiul domnului Viorel Pașca, urmând ca în câteva minute să îl avem alături de noi și pe dânsul, un om atât de cald, care poartă în inimă atâta lumină, că nu ai cum să nu rămâi impresionat, un om pe care ai putea să îl asculți ore întregi, fără să îl întrerupi. Și chiar dacă nu aveau lumină, când am ajuns la dânșii, din pricina condițiilor meteo nefavorabile, ne-au primit în casa lor, la lumina unor lumânări așa frumos aranjate, că am simțit că nici nu aveam nevoie de mai mult.

Citeste si:  Pregătirea casei pentru vară: ce să faci ca să păstrezi răcoarea mai mult timp

Am fost plăcut surprinși de condițiile minunate pe care le au bătrânii cazați la Dumbrava, întâlnindu-i pe câțiva dintre ei, după un tur al casei, făcut chiar de domnul Pașca. După aproape două ore petrecute la dânsul și după ce am lăsat toate pâinile rămase din cele patru locații în care am fost prezenți (aprox. 250 de pâini), domnul Pașca ne-a mai făcut o surpriză plăcută, oferindu-ne fiecăruia dintre noi, cele două volume scrise de dânsul despre experiențele petrecute la Dumbrava, valoarea cărților fiind una adevărată, după spusele celui ce le-a condeiat. Ne-am despărțit cu promisiunea că vom reveni, cât de curând!

În încheiere rămânem cu satisfacția că am putut fi de folos și de această dată, iar în inimi, cu zâmbetele celor ce poate n-au mai zâmbit până azi, cu mulțumirea că mai sunt și alții ca noi, doar că aveau nevoie de acest impuls și de această oportunitate de a ieși din anonimat.

Mulțumim pe această cale: voluntarilor, oamenilor ce au donat și tuturor celor implicați în această frumoasă acțiune. Ne revedem cu o nouă ediție luna viitoare!

Ne găsiți și pe Google News