Oradea din ce in ce mai atractiva pentru investitori. Noi proiecte de dezvoltare pentru Oradea
Stiri Oradea

Oradea din ce in ce mai atractiva pentru investitori. Noi proiecte de dezvoltare pentru Oradea

noriel.ro

Oradea și-a schimbat radical fața în ultimii ani, iar investitorii sunt tot mai atrași de oportunitățile pe care orașul le oferă. În acest sens, municipalitatea continuă seria proiectelor de dezvoltare atât în domeniul turistic, cât și în cel sportiv.   

În ședința Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (CMUAT) Oradea din 29 iulie au fost analizate 40 de lucrări, dintre care 21 în comisia mare CMUAT și 19 în subcomisia operativă. Vă prezentăm două dintre cele mai reprezentative proiecte analizate de către specialiștii comisiei.

Imobil mixt de locuințe pe strada George Enescu

Construcțiile fostei clădiri policlinică-dispensar din Oradea, de pe strada George Enescu nr. 14, aflate într-o avansată stare de degradare, vor fi demolate, în locul lor urmând să se ridice un imobil mixt de locuințe.

decathlon.ro

SC Distriktap SRL a solicitat autorizarea Planului Urbanistic de Dezvoltare pentru demolarea corpului C1 de pe strada George Enescu și construirea unui imobil mixt de locuințe cu spații pentru funcțiuni complementare (birouri, spații comerciale etc).

Regimul de înălțime este de D+P+2 etaje+1 etaj retras. Clădirea va avea un apart hotel cu 17 apartamente de închiriat în regim hotelier și 30 de apartamente de locuit. La demisol se vor realiza 45 de locuri de parcare și spații tehnice, la parter vor fi amenajate spații administrative de afaceri.  La etajul 1 se vor găsi apartamente în regim hotelier, iar la etajul 2 și etajul retras vor fi apartamente de locuit. Suprafața totală construită este de 2.525 de metri pătrați, din care se vor amenaja minimum 15% spații verzi.

Bază sportivă pe Calea Clujului

O nouă bază sportivă se va construi în Oradea. Viitorul complex sportiv va fi situat pe strada Calea Clujului nr 202 C, în spatele terenului de fotbal „Motorul”.

Compania Națională de Investiții a solicitat avizul Arhitectului Şef, în ședința CMUAT intrând proiectul tehnic în care se prezintă detaliat toate elementele amenajării.

Astfel, proiectul prevede un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, un teren pentru fotbal, două tribune, fiecare cu câte 250 de locuri. De asemenea vor exista lei pietonale și spații verzi, un corp de clădire P+Etaj retras pentru vestiare, grupuri sanitare și birouri. Pentru baza sportivă se vor amenaja 58 de locuri de parcare.

Investiția va fi asigurată prin Compania Națională de Investiții, Primăria Oradea predând amplasamentul conform HCL 580/24.07.2020.