fbpx
Anunțuri publicitare
Oradea a obtinut licenta pentru exploatarea apelor geotermale
Stiri Oradea

Oradea a obtinut licenta pentru exploatarea apelor geotermale

Vineri, 26 octombrie, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a emis în favoarea municipiului Oradea licența de explorare a apei geotermale din zăcământul orașului. Până acum, această apă geotermală a fost explorată doar de un operator privat.

Astfel,  Municipiul Oradea se află acum printre primele administrații locale care dețin acest tip de licență.

Această licență are un rol foarte important în strategia municipiului de gestionare durabilă și responsabilă a resurselor energetice regenerabile în interesul municipiului și al cetățenilor săi.

Deținerea licenței este una din condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca Municipiul Oradea să aibă acces la fondurile disponibile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.1 – Creșterea producției de energie din resurse regenerabile mai puțin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), producție.

Această licență era o condiție și pentru proiectul ”Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldură, pentru producerea agentului termic de încălzire și preparare a apei calde de consum la consumatorii cartierului Nufărul I – Oradea”. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 19 milioane de euro.

Acest proiect care vizează consumatorii cartierului Nufărul I este momentan depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, autoritatea de management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), dosarul fiind în analiză până la finele acestui an. Această licență este una dintre condițiile pentru semnarea contractului de finanțare. În continuare, sperăm să câștigăm finanțarea acestui proiect”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Anunțuri publicitare
loading...