La ERA Park Oradea e de două ori sărbătoare. Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 găzduiește în acest sfârșit de săptămână o nouă ediție a concertului „Bihorul petrece”, din cadrul Festivalului – concurs „D’ale porcului”, și marchează, totodată, și deschiderea noului food court, complet modernizat!
Aurel Tămaș, cap de afiș
Se întâmplă duminică, 3 decembrie, începând cu ora 15.30, când pe scena din parcarea mall-ului vor urca artiști consacrați ca Florica Zaha și Antonela Ferche Buțiu, dar și interpreți precum Ciprian Mocan, Andrei Corb, respectiv Orchestra „Rapsodia Bihoreană”, dirijată de Liviu Buțiu, ansamblurile folclorice „Lioara” și „Nuntașii Bihorului” și grupul de chitariști „Floare de Lotus”, coordonat de Loredana Pantea.
Invitatul special al zilei va fi Aurel Tămaș, care îi va încânta pe cei prezenți cu piese cunoscute și îndrăgite de public.
Spectacolul „Bihorul petrece” va avea loc în cea de-a doua zi a Festivalului – concurs „D’ale porcului”, care se desfășoară sâmbătă și duminică în parcarea ERA. Ajuns la cea de-a zecea ediție, evenimentul va găzdui, ca de obicei, concursuri de gătit diverse, între profesioniști sau între primării din Bihor și din împrejurimi, dar și sesiuni de degustări, bineînțeles, pe un fundal adecvat, cu muzică populară și cu voie bună. Cel mai bun toroș, cea mai bună pălincă, cei mai buni cârnați ori caltaboși sunt câteva dintre competițiile din festival.
Evenimentul va găzdui și deja tradiţionalul târg de produse tradiționale locale „FAIN DIN(ing) BIHOR”, iar vizitatorii vor putea degusta produsele gătite pe baza unor tichete puse la dispoziție de organizatori. „Dat fiind vorba că este o ediție aniversară, organizatorii se gândesc și la stabilirea unui nou record mondial”, au anunțat aceștia.
Intrarea este liberă pentru toată lumea.
Un nou Food Court și zonă de lounge
Nu în ultimul rând, concertul „Bihorul petrece” va marca și inaugurarea noului food court al ERA Park și a zonei de sub cupolă, redesenată, parte a unui proces complex de redesign, ce reprezintă cea mai mare schimbare de la deschidere.
Această parte a centrului comercial are, de acum, o nouă înfățișare, adaptată trendurilor și dorințelor consumatorilor, iar cupola a devenit o adevărată zonă de lounge, cu un spațiu adecvat pentru socializare și relaxare.
Reprezentanții ERA Park Oradea au pregătit 300 de baloane.
Găsiți mai jos programul detaliat al Festivalului „D’ale porcului”, cu precizarea că acesta ar putea suferi modificări, din motive independente de voința organizatorilor.
PROGRAM D’ALE PORCULUI:
- Sâmbătă, 2 decembrie (participanți din Bihor și invitați)
- 08.00-19.00 Târg de produse tradiţionale
- 09.00-10.00 Degustare pălincă – Concurs
- 10.00-10.30 Deschidere festivă (+ Premiere specială „de 10”)
- 10.30-14.30 Bihor spirits – Concurs de pălinci
- 11.30-12.30 Degustare toroş – Concurs
- 12.30-13.30 Degustare cârnaţi şi caltaboşi – Concurs
- 13.30-14.30 Degustare preparate speciale – Concurs
- 13.30-14.30 Zestre culinară – Degustare de cârnaţi de Nădlac – echipa oraşului Nădlac, Arad – Acţiune de diplomaţie culinară
- 14.30-15.00 Lansare de carte – „Zămuri – supe, zupe şi năcreli. Reţete ardeleneşti din bătrâni”, de Mircea Groza (în prezenţa autorului, a editorului şi a unor invitaţi-supriză)
- 15.00-15.30 Demonstraţii de artă culinară – Prezentare
- 15.30-18.00 Spectacol de muzică populară
- 18.00-18.30 Festivitate de premiere
- Duminică, 3 decembrie (cu profesioniștii din domeniu)
- 09.00-18.30 Târg de produse tradiţionale
- 09.00-10.00 Degustare distilate – Concurs
- 12.30-13.30 Degustare cârnaţi şi caltaboşi – Concurs
- 13.30-14.30 Degustare produse locale şi produse speciale – Concurs
- 14.30-15.30 Demonstraţii de artă culinară – Prezentare
- 15.30-18.00 Bihorul petrece
- 18.00-18.30 Festivitate de premiere
Ne găsiți și pe Google News