O nouă cale de acces pentru soferi între malul Crisului Repede (Libertatii) și Parcul Traian
Stiri Oradea

O nouă cale de acces pentru soferi între malul Crisului Repede (Libertatii) și Parcul Traian

noriel.ro

Accesul conducătorilor auto dinspre strada Libertății spre Parcul Traian va fi facilitat în urma realizării unei străpungeri care va lega cele două zone. Totodată, se va realiza un sens giratoriu în zona Inspectoratului de Poliție și a Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna”.

În momentul de față, conducătorii auto ajung din strada Libertăţii în Parcul Traian după intrarea în pasajul subteran pe sub Bulevardul Magheru. Pentru a circula spre Aleea Ştrandului, Gara Oradea, sau în sens invers, către strada Mihai Eminescu, sunt nevoiţi să se întoarcă în giraţia din Piaţa Emanuil Gojdu.

Pentru a nu mai avea niciun fel de probleme de acces între strada Libertății și Parcul Traian se va realiza o străpungere. Acest acces se va face cu exproprierea a trei case: una de pe strada Libertății și două din zona străzii Parcul Traian. În fața Inspectoratului de Poliție și în zona Şcolii Oltea Doamna va fi construit un sens giratoriu. Astfel, toți cei care vor veni de pe strada Libertății și vor intra în Parcul Traian vor avea posibilitatea ori să circule înapoi spre Parcul Traian, ori să intre pe sub pasaj, ori să ocolească pasajul pentru a ajunge în alte părți. Cred că după ce această străpungere va fi finalizată, circulația în zonă se va desfășura mult mai ușor”, a precizat primarul Florin Birta.

Lungimea noii căi de acces va fi de 83,44 metri, cu carosabilul lat de 7 metri şi trotuare de câte 2,5 metri.

decathlon.ro

După implementarea proiectului, porţiunea străzii Libertății dintre noua străpungere până în zona pasajului va deveni pietonală. De asemenea, strada Andrei Șaguna va deveni stradă pietonală și cu pistă de biciclete, astfel făcându-se legătura între pista de biciclete de pe strada Mihai Eminescu și cea care va fi construită și marcată pe strada Roman Ciorogariu.

În mare, parcările oblice de pe strada Roman Ciorogariu vor fi transformate în parcări de bordură, iar pe o parte din stradă se va amenaja o pistă de biciclete, la fel cum s-a amenajat și pe strada Mihai Eminescu. Prin strada Andrei Șaguna se va face legătura între cele două piste de biciclete existente.

Valoarea totală a investiției este de 8,5 milioane de lei, din care 2,5 milioane de lei este costul estimat al lucrărilor, iar diferența reprezintă valoarea estimată a  exproprierilor. Durata de execuție a lucrărilor este de două luni.