Incident șocant în localitatea Ucuriș: o femeie este bănuită că ar fi aruncat trei pui de câine într-o fântână din curtea unui vecin.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au reținut, pe 27 iulie, o femeie în vârstă de 61 de ani din localitatea Ucuriș, județul Bihor, cercetată pentru uciderea cu intenție, fără drept, a trei animale și pentru violare de domiciliu.
Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi fost comisă pe data de 23 iulie. Femeia este acuzată că ar fi introdus într-un sac de rafie trei pui de câine, în vârstă de aproximativ două săptămâni, și ar fi pătruns, fără consimțământ, în curtea unui vecin, unde ar fi aruncat sacul într-o fântână. Animalele au murit în urma acestui gest extrem.
„Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și prezentată ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul a cerut arestarea sa preventivă”, au transmis reprezentanții Poliției Bihor.
Totuși, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Salonta a decis aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
„Continuăm cercetările pentru a documenta întreaga eventuală activitate infracțională a persoanei în cauză, sub coordonarea procurorului de caz”, au precizat polițiștii de la protecția animalelor.
Reprezentanții autorităților reamintesc că, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, precum și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.




Un comentariu