O casa din Oradea a luat foc aseara, cauza fiind un cos de fum neprotejat termic
Stiri Oradea

O casa din Oradea a luat foc aseara, cauza fiind un cos de fum neprotejat termic

În seara zilei de duminică, 14 ianuarie a.c., pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ciucașului din municipiu.

 În urma apelului primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea  evenimentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat operativ, la fața locului, trei echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de stingere și ambulanța SMURD a subunității. 

Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta în podul locuinței, în mai puțin de 10 minute, reușind să împiedice propagarea acestuia la acoperiș și la încăperi și să salveze astfel bunuri de o valoare semnificativă.

În urma producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile (în coșul de fum fiind încastrată o grindă din lemn), au ars două grinzi și izolația tavanului unei încăperi, pe o suprafață de circa cinci metri pătrați.

Foto: arhiva

Ne găsiți și pe Google News