Cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor din Oradea”, care va avea loc mâine, 13 mai, Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor vă invită să descoperiți și să admirați frumusețea clădirilor și expozițiilor Oradea Heritage.
Tema aleasă în acest an are ca titlu – Personaje costumate, pentru ca vizitatorii să redescopere piese de teatru în locuri turistice din oraș și să lege prietenii noi. Obiectivele pot fi vizitate în intervalul orar 19:00 – 24:00.
„Vom încerca, sâmbătă seara, cu ajutorul unor tineri talentați să surprindem vizitatorii în toate obiectivele pe care Oradea Heritage le pune în valoare. Tinerii vor deveni actori pe „scena” fiecărui obiectiv turistic, într-un mod hazliu să contribuie pentru ca seara să fie animată. Partenerul evenimentului este Teatrul Regina Maria’’, transmit reprezentanții Oradea Heritage.
Casa Darvas – La Roche, str. Iosif Vulcan nr. 11
De cum vor păși în interior, vizitatorii vor fi surprinși de muzica plăcută și de detalii din culisele de cabaret în saloanele casei. Discret, siluete feminine vor anima atmosfera, costumate pentru a evolua într-un spectacolul nocturn ca altădată. Personajele întâlnire vor aminti de Cabaretul Dada.
Atenția vizitatorilor va fi atrasă și de proiectul Metamorphosis ce prezintă Siluetele florale care îmbracă haina naturii asortată locului în care sunt amplasate. Fântâna decorativă îndrăzneț îndeamnă privitorul să caute în curte chipul balerinei, iar pietonala surprinde cu o pereche de tineri parcă desprinși din lunca Crișului, veniți cu prietenul patruped să admire grădina.
Templul Francmasoneriei, Calea Armatei Române nr. 4
Desprinși parcă din gravura prezentă în expoziție, vizitatorii vor descoperi un personaj care își așteaptă colegii pentru o inițiere. Costumele îi reprezintă pe Rosencrantz și Guidenstern, două personaje din Hamlet, într-o ținută de epocă.
Călătoria va fi în timp, dar realitatea va fi prezentată prin tururi ghidate.
Expoziție temporară – Istorie și simbol, cea dintâi Lojă Masonică sibiană, colecția Muzeului Național Brukenthal.
Sinagoga Neologa Sion str. Independenței nr. 22
Personaje care transmit prin simplitate, armonie și echilibrul vital al comunității evreiești de la început de secol. Un bun prilej să ne gândim la buna conviețuire între comunități de care dă dovadă orașul nostru. Personajele fac parte din piesa Gâlcevile din Chioggia.
Eveniment „Conferințele Dilema veche”
18.00 – Sever Voinescu, conferință – Cultura română de la minorat la majorat. Responsabilitatea publicului
19.30 – Ovidiu Pintilie – Recital de chitară
Expoziție temporară „RECYCLart – From Trash to Art” (De la gunoaie la artă), realizată de Adela Lazăr – ”Picta(c)trița”
RECYCLart cuprinde peste 30 de instalații prezentate fiecare pe un șevalet, dintre care 27 au fost făcute de Adela, în primele trei luni din acest an. Lucrările se aseamănă cu niște tablouri, dar nu sunt doar pictate, ci cuprind și numeroase obiecte lipite de artistă pe pânză.
Sinagoga Aachvas Rein Muzeul Istoriei Evreilor, str. Primăriei nr. 25
Special prin amenajare, emoționat când citești istoria comunității prin aportul adus dezvoltării orașului, vom prezenta portul specific al unei familii evreiești inspirat din costume ale personajelor din Scripcarul pe acoperiș.
Expoziție temporară – „Vecinii mei, evreii din Baia Mare” cuprinde un număr de 28 de lucrări de artă plastică realizate de pictori evrei, activi în segmente diferite de timp în cadrul Şcolii băimărene de pictură şi 25 de fotografii care provin din colecţia Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, Statele Unite. Expoziția a fost organizată cu Muzeul Judeţean de Artă – Centrul Artistic Baia Mare, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, Asociaţia Oradea Heritage şi Asociaţia Maramureş Heritage.
Turnul Primăriei
Publicul va fi întâmpinat de o prezență hazlie, care-I va ruga pe vizitatori să-l ajute ca să urce până-n turn. Turistul melancholic, dar fricos este hangiul din piesa Revizorul care va anima seara, pentru ca efortul să merite priveliștea peste oraș.
Important: Intrarea în fiecare dintre aceste obiective se va face organizat în grupuri de maxim 20-25 de persoane. Rugăm vizitatorii să dea dovadă de răbdare și respect față de toate persoanele care vor dori să viziteze obiectivele turistice. De asemenea, recomandăm ca timpul de vizitare in interior să fie limitat.
Ne găsiți și pe Google News