Anunțuri publicitare
Masinute electrice pentru Aquapark si Cimitirul Rulikowski (FOTO)
Stiri Oradea

Masinute electrice pentru Aquapark si Cimitirul Rulikowski (FOTO)

Din dorința de a contribui la reducerea poluării, de a fi în pas cu trendul european, dar mai ales de a eficientiza activitatea unităților din subordine, Administrația Domeniului Public Oradea a achiziționat din Ungaria trei mașini electrice, două dintre ele fiind distribuite la Aquaparkul Nymphaea și una la Cimitirul Municipal Rulikowski.

Aquaparkul Nymphaea și Cimitirul Municipal și-au îmbunătățit dotările prin achiziționarea unor mașini speciale, care vor fi folosite la transportul alimentelor și al substanțelor chimice, respectiv al decedaților. În cazul Cimitirului Municipal, este vorba despre un autovehicul mortuar electric Clasic 2, cu platou, în valoare de 15.643 euro, fără TVA.

Este un automobil economic și silențios. Acesta are un un buton care permite reducerea vitezei la maximum 10 km pe oră, astfel încât cortegiul funerar să se poată deplasa la pas în urma ei. De asemenea, fiind foarte silențios, nu va deranja nici slujba religioasă în timpul mersului“, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.

Cele două mașini distribuite la Aquapark sunt de culoare albă, de tip golf, pentru două persoane și au costat 9.400 euro fără TVA, fiecare. În spate sunt prevăzute cu o benă pentru transport de 1x1m, având o capacitate de 300 până la 400 kg. „Astfel de automobile erau necesare în Aquapark, una urmând a fi folosită pentru transportul alimentelor către punctele de alimentație, iar alta, pentru transportul substanțelor chimice necesare în activitatea de curățenie“, informează Liviu Andrica.

Toate cele trei automobile electrice au o autonomie de 50-60 km, putând fi încărcate de la orice priză de 220 volți. Acestea au două trepte de viteze, prima până la 10 km pe oră, iar cea de-a doua, până la 25 km pe oră. Mașinile vor fi înscrise și în circulație, după care vor putea fi folosite chiar și în oraș, exact ca și mașinile obișnuite.

loading...