Mașina, bicicleta sau tramvaiul? Competiție între cele trei mijloace de transport în cadrul „Săptămânii Europene a Mobilității”, la Oradea
OTL

Mașina, bicicleta sau tramvaiul? Competiție între cele trei mijloace de transport în cadrul „Săptămânii Europene a Mobilității”, la Oradea

Mașina, bicicleta sau tramvaiul? O competiție între cele trei mijloace de transport va avea loc în cadrul „Săptămânii Europene a Mobilității”, care se va desfășura la Oradea în perioada 16-22 septembrie.

Săptămâna Europeană a Mobilităţii este o campanie anuală privind mobilitatea urbană durabilă, fiind organizată cu sprijinul Comisiei Europene și având drept scop încurajarea autorităților locale să introducă şi să promoveze măsuri de transport sustenabil, respectiv să invite cetăţenii să încerce alternative la utilizarea autoturismelor.

Tema pentru 2022 este „Conexiuni mai bune”, iar sloganul este „Combină și deplasează-te”, fiind încurajată schimbarea comportamentului în favoarea mobilității active, a transportului public și a altor soluții de transport curate și inteligente.

Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea și Transregio organizează în perioada 16-22 septembrie 2022, o serie de evenimente care se vor desfășura în cadrul „Săptămânii Europene a Mobilității”.

Partenerii implicați în organizarea activităților prevăzute în acest an sunt: Primăria Municipiului Oradea, S.C. Oradea Transport Local S.A., ACS 3 Sport, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, Agenția de Protecție a Mediului Bihor, Administrația Bazinală Ape-Crișuri, Liceul de Arte, Compania PLEXUS și Asociația Pedalăm.

În cadrul ediției de anul trecut, peste 3.182 de orașe din 53 de țări au participat la această campanie.

Programul acestei campanii este următorul:

PROGRAM SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII

16-22 SEPTEMBRIE 2022

 

Eveniment

Data și locul evenimentului

Descriere

Coordonator

1.

Ziua porților deschise la O.T.L. (+întrecere dintre tramvai, autobuz  și bicicletă)

16.09.2022 (10:00-12:00), sediul OTL și Autogara Nufărul

La ziua porților deschise vor participa elevi din clasele primare care vor fi transportați la sediul OTL cu un autobuz pus la dispoziție de operator. Număr estimat de participanți: 100

În ceea ce privește întrecerea între tramvai, autobuz  și bicicletă, traseul de plecare este Autogara Nufărul și punctul de sosire stația de tramvai Biserica Emanuel.

OTL

2.

Activități de siguranță rutieră

16.09.2022 ( 17:00-19:00)  în Piața Unirii

Activități de informare și conștientizare siguranță rutieră organizate în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Serviciul Rutier. Număr estimat de participanți: 150

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR, ZMO

3.

Flashmob

17.09.2022  (11:00-12:00)  în Piața Unirii

Un exercițiu sportiv organizat de SC. Plexus Services RO SRL în colaborare cu instructori de gimnastica. Număr estimat de participanți: 100

PLEXUS

4.

Concurs de biciclete

17.09.2022 Fiecare participant își stabilește traseul si orele intre care îl parcurge

Concurs de biciclete la finalul căruia SC. Plexus Services RO va recompensa primele 3 persoane care au parcurs cea mai mare distanță în cel mai scurt timp iar premiile în bani vor fi folosite pentru a cumpăra biciclete/trotinete pentru un orfelinat.

PLEXUS

5.

Călătorie gratuită (copii) cu autobuzul  turistic

18.09.2022 (10:00-12:00), Piața Unirii, din fața Bisericii cu Lună

În limita locurilor disponibile, se va călători cu autobuzul turistic. Număr estimat de participanți: 100

OTL

6.

Concurs alegare copii (Parcul Brătianu)

19.09.2022 (16:00-18:00)

O întrecere sportivă de alergare organizată în colaborare cu Asociația ACS3 Sport. Această activitate presupune participarea unui număr de aprox. 50-70 de participanți minori, care vor concura la o probă de alergare, care se va desfășura în interiorul Parcului Brătianu, pe un traseu amenajat pe zona verde a parcului și a trotuarelor, pe o lungime de aproximativ 700 m. Număr estimat de participanți: 50

PMO SI ACS3 SPORT

7.

Acțiune de igienizare pe Crișul Repede

 

 

21.09.2022 (10:00-12:00)

Între podul Decebal și podul Carol 1

Această activitate constă în igienizarea ambelor maluri ale Crișului Repede. Pe luciul de apă, igienizarea va fi realizată de ABA Crișuri iar pe mal de către elevi de la Liceul de Arte. Număr estimat de participanți: 50

ABA CRISURI, APM BIHOR SI LICEUL DE ARTE

8.

Concurs copii bicicletă în parcul Brătianu

+instructaj rutier

 

21.09.2022 (16:00-18:00)

Concurs cu bicicletele organizat în colaborare cu Asociația ACS3 Sport. Activitatea se va desfășura pe zona verde a Parcului Brătianu prin participarea unui număr de aproximativ 50 de bicicliști minori, care vor urma un traseu ce presupune trecerea printre jaloane, respectiv trecerea peste obstacole de dimensiuni reduse montate pe sol. Număr estimat de participanți: 50

PMO SI ACS 3 SPORT

9.

Igienizare malul Crișului

22.09.2022 (9:00-14:00), zona Dragoș Vodă

Acțiune de igienizare organizată de SC. Plexus Services RO SRL. Număr estimat de participanți: 25

PLEXUS

10

Critical Mass (în zona  sălii Antonio Alexe la Clubul Pedalăm)

 

22.09.2022  (17:00-19:00), parcare Sala Antonio-Alexe/Piața Unirii

Evenimentul are ca scop atragerea atenției ca și bicicliștii fac parte din trafic, realizarea unor noi piste de biciclete și întreținerea pistelor existente, la eveniment putând participa orice persoană majoră care deține bicicletă.

Traseul planificat: Parcare Sala Antonio Alexe-str. Carol 1—str. Fagului-str. Hortensiei- str. B-dul. Dacia-B-dul. Decebal- str. Iuliu Maniu- Piața Unirii.

Număr estimat de participanți: 100

ASOCIATIA PEDALĂM

11

Săptămâna Mobilității Ecologice

Sediul SC. Plexus Services RO (toată săptămâna)

Compania donează 10/lei/zi/persoană pentru toți cei care aleg să vină la muncă în acea săptămână cu bicicleta, skateboard-ul etc. Acești bani vor fi folosiți pentru a cumpăra răsaduri de plantat care vor fi plantate ulterior de angajații Plexus și Comunitatea Tineretului (Fundația Comunitară Oradea). Tot în cadrul acestei activități vor fi împărțite broșuri informative pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța durabilității.

PLEXUS

12   

Unitate pentru mobilitate

22.09.2022, ora 8.00  (la intrarea în Parcul Industrial)

Toți participanții vor avea biciclete, patine cu rotile și vor parcurge distanța de la EBM la Plexus pentru a promova mobilitatea durabilă.

PLEXUS

Ne găsiți și pe Google News