Masa rotunda cu prezentare de noi obiecte intrate în patrimoniul Muzeului Memorial „Ady Endre”
Evenimente

Masa rotunda cu prezentare de noi obiecte intrate în patrimoniul Muzeului Memorial „Ady Endre”

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, miercuri, 10 mai 2023, ora 11.00, la Muzeul Memorial „Ady Endre” (Parcul Traian nr. 1), o masă rotundă cu titlul „El nu poate fi uitat niciodată, având ca temă Prezentarea de noi obiecte intrate în patrimoniul Muzeului Memorial „Ady Endre”, achiziționate de la domnul József P. Kőrössi.

Gazdele evenimentului, József P. Kőrössi, scriitor și editor din Ungaria, Áron Tőtős, istoric și muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor, și Mariann Szamos, muzeograf la Muzeul Memorial „Ady Endre”, vor prezenta noile obiecte intrate în patrimoniul muzeului orădean.

Este vorba de câteva documente din perioada 1914-1941, de o importanță deosebită pentru istoria literară, și anume un volum de poezii de Boncza Berta, dedicat lui Tabéry Géza, fondatorul Muzeului Memorial „Ady Endre”, un alt volum avându-l ca autor pe Tabéry Géza, precum  și scrisori și cărți poștale adresate tot lui Tabéry Géza.

Intrarea este liberă.

Ne găsiți și pe Google News