Make It in Oradea investeste 50.000 de euro intr-o platforma inovativă de servicii de logistica
Stiri Oradea

Make It in Oradea investeste 50.000 de euro intr-o platforma inovativă de servicii de logistica

O platforma inovativă de servicii last–mile delivery anunță o investiție de 50.000 de euro din partea Make It Oradea, marcând astfel un pas important în misiunea de a revoluționa și extinde serviciile de livrare last-mile.

Cu sprijinul financiar oferit de Make It Oradea, CautCurier.ro își propune să atingă următoarele obiective majore în anul 2024:

  1. Deschiderea în cel puțin 5 orașe noi: Cu accent pe expansiune, compania își dorește să aducă serviciile în cel puțin cinci orașe noi, începând cu Oradea, urmând București, Cluj si Acest pas strategic va consolida prezența companiei și va oferi clienților din aceste regiuni acces la soluții de livrare rapide și eficiente.
  2. De la 10.000 de livrări în 2023, la 100.000 de livrări în 2024: Compania isi propune să realizeze 100.000 de livrări în cursul anului 2024, consolidându-și astfel poziția în industrie și asigurându-le clienților servicii de înaltă calitate.
  3. Deschiderea operațiunilor de livrare rapidă în Oradea: Înainte de extinderea națională, compania se bucură să aducă serviciile sale rapide și eficiente în Oradea, consolidându-și prezența și oferind o experiență de livrare de excepție comunității locale. Compania deja a demarat activitățile pentru dezvoltarea infrastructurii, dar și creșterea rețelei de curieri și clienți.
  4. Optimizarea și îmbunătățirea platformei de comandă CautCurier.ro: Cu susținerea financiară obținută, compania se va concentra eforturile în direcția optimizării și îmbunătățirii continue a platformei sale de comandă Aceasta va permite o experiență de utilizare mai intuitivă și eficientă pentru clienți.

„Investiția oferită de Make It Oradea reprezintă un moment de cotitură pentru CautCurier.ro și confirmă încrederea în viziunea noastră de a transforma modul în care oamenii experimentează serviciile de curierat în România. Ne dorim să fim prezenți în inimile a cât mai multor clienti și suntem hotărâți să creăm o rețea de livrare de încredere și accesibilă in Romania, inainte de a ne extinde catre vest” a declarat Cătălin Anghel CEO CautCurier.ro.

Investiția de 50,000 de euro face parte dintr-o rundă deschisă prin intermediul căreia echipa CautCurier.ro vrea să atragă, în total, 300,000 euro. Cu ajutorul acestei sume, compania nu numai că va accelera îndeplinirea obiectivelor menționate mai sus, dar va scala afacerea către 10 noi orașe, în total. O parte importantă din fonduri va fi folosită și pentru dezvoltarea smart tag-ului, împreună cu lansarea de proiecte pilot pentru acesta.

“Sectorul de livrări este într-un proces profund de remodelare. Am putut observa încă din pandemie importanta și deficiențele acestuia. Credem că echipa CautCurier.ro v-a găsi modalități inovatoare prin care să facă experiența de livrare una adaptată nevoilor noastre actuale și viitoare. Prin investițiile și sprijinul nostru, dorim să contribuim la păstrarea, atragerea și creșterea startup-urilor inovative de tehnologie și să dezvoltăm Oradea într-o destinație tot mai atractivă pentru fondatori și startup- uri.” a declarat David Achiml Director Executiv Make It Oradea.

Despre Make It Oradea:„Make IT in Oradea” este o organizație non-profit fondată la inițiativa Primăriei Oradea și ADLO SA, împreună cu membrii locali Creatopy, Mobiversal, Helion, ROetCO International, și partenerul național Orange România. Scopul organizației este de a crește ecosistemul local de startup-uri din domeniul IT&C.

Ne găsiți și pe Google News