Anunțuri publicitare
Lupul paznic la oi! Padurar bihorean trimis in judecata pentru gestiune frauduloasa
Stiri Bihor

Lupul paznic la oi! Padurar bihorean trimis in judecata pentru gestiune frauduloasa

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice bihoreni au finalizat cercetările față de un pădurar bănuit că ar fi prejudiciat ocolul silvic angajator cu peste 73.000 lei, prin gestiune frauduloasă.

Luni, 2 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările față de un bărbat de 26 de ani ani, din județul Bihor, bănuit de săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.

În urma cercetărilor efectuate,  polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni îl bănuiesc pe acesta că, în perioada august 2015 – februarie 2016, în calitate de pădurar, având în gestiune un canton silvic de pe raza județului Bihor, ar fi administrat defectuos unitatea de pădure din gestiune, cauzând un prejudiciu total în valoare de 73.863,54 lei, reprezentând 769 cioate nejustificate, în volum de 286,758 metri cubi de material lemnos.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a celui în cauză.

loading...