Lucrarile la Centura Santandrei au ajuns la un stadiu fizic de 70%. La ce alte centuri se lucreaza in prezent
Stiri Bihor

Lucrarile la Centura Santandrei au ajuns la un stadiu fizic de 70%. La ce alte centuri se lucreaza in prezent

Lucrările la drumul de legătură dintre Oradea și comuna Sântandrei avansează într-un ritm susținut. Turnarea primului strat de asfalt a început pe 23 octombrie, iar în această săptămână constructorii au început turnarea celui de-al doilea strat (binder). De la sfârșitul lunii octombrie până în prezent, lucrările au avansat de la 50 la 70%.

Centura Sântandrei va avea o lungime de 5 kilometri. Traseul se intersectează cu actualul drum care leagă Oradea de Sântandrei, la sensul giratoriu de pe strada Cazaban, și va ocoli localitatea, până la ieșirea spre localitatea Girișu de Criș.

Noul drum face parte din lotul 2 al proiectului „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”, finanțat cu fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.

Lucrările centurilor din zona metropolitană sunt împărțite în trei loturi, respectiv Lotul 1: Centura Oșorhei (5,8 km) și reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel (12,7 km), Lotul 2: Centurile Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km) și Lotul 3: Centura Biharia (8,7 km).

Valoarea contractului pentru Lotul 1 este de 108.275.129,09 lei, fără TVA, iar al contractului pentru Lotul 2, de 84.394.118,95 lei, fără TVA. Termenul de execuție a fost stabilit la 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (14 februarie 2023). Constructorul este PORR Construct. Valoarea contractului pentru Lotul 3 este de 55.767.745,17 lei, fără TVA, iar termenul de execuție de 18 luni. Constructorul este asocierea dintre firmele Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group.

În prezent, Consiliul Județean Bihor derulează lucrări la 8 drumuri noi în județul Bihor, cu o lungime totală de 68 de km:

  • Centura Aleșd – 5,8 km
  • Centura Beiuș – 9,3 km
  • Centura Sântandrei – 5 km
  • Centura Nojorid – 8,4 km
  • Centura Sânmartin – 8 km
  • Centura Oșorhei – 5,8 km
  • Centura Biharia – 8,7 km
  • Inelul Metropolitan Oradea – 17 km.

Ne găsiți și pe Google News