Jucatorii FC Bihor s-au reunit marti. Cu ce lot va ataca liga a 2-a, echipa noastra
FC Bihor

Jucatorii FC Bihor s-au reunit marti. Cu ce lot va ataca liga a 2-a, echipa noastra

În vederea pregătirii următorului sezon competiţional, cel care va regăsi echipa FC Bihor Oradea pe cea de-a doua scenă a fotbalului românesc, jucătorii formaţiei „roş-albastre” s-au reunit marţi la Stadionul „Iuliu Bodola”. A fost doar reunirea, pentru că antrenamentele le vor începe de miercuri.

Cu acest prilej, componenţii lotului au făcut cunoştinţă cu noul director tehnic al clubului, argentinianul Gustavo Aragolaza, cel care va conduce şedinţele lor de pregătire.

La reunirea din vestiarul echipei a fost prezent şi preşedintele clubului George Tătar, dar şi alţi membrii ai conducerii clubului. După mesajul pentru noul sezon transmis de conducerea clubului jucătorilor, au urmat câteva declaraţii de presă, care au fost acordate pe gazonul Stadionului Iuliu Bodola, după care întreaga echipă s-a îmbarcat şi a plecat pentru a lua masa împreună.

Pregătirea efectivă va începe de miercuri şi va conţine câte două antrenamente pe zi. Acestea vor avea loc pe plan local, până pe data de 7 iulie, când echipa FC Bihor va pleca într-un cantonament de opt zile în Ungaria, la Balmazújváros.

La reunirea lotului de marţi au fost prezenţi 29 de fotbalişti, marea majoritate a componenţilor lotului din sezonul anterior, alţi jucători care au revenit după împrumut, dar şi două noutăţi, Ioan Hora şi Ionuţ Ban.

Iată însă numele fotbaliştilor prezenţi la reunire: Mihai Pînzariu, Radu Bob, Eduard Nergheş şi Alexandru Cherman – portari; Krisztian Gagy, Andrei Gal, Tamas Paublusztig, Csaba Preklet, Alex Băican, Loren Ioviţă, Ricardo Farcaş, Sergiu Bactăr, Răzvan Săutiuţ, George Cherman, Alexandru Popa, Răzvan Gunie, Florin Chitaş, Vadim Calugher, Andrei Cherman, Raul Ardelean, Ionuţ Ban, Denis Cociuba, Mihai Gîdea, Andrei Moga, Sergiu Jurj, Marius Hosu, Ioan Hora, Patrcik Andraş şi Andrei Hosu – jucători de câmp.
Au lipsit motivat: Alexandru Stoian, Călin Jurj, Andrei Vînău, Bogdan Vasile şi Sergiu Ciocan.

Ne găsiți și pe Google News