ISU Crisana scoate la concurs 36 de posturi pentru completarea echipajelor de pompieri militari bihoreni.
Stiri Oradea

ISU Crisana scoate la concurs 36 de posturi pentru completarea echipajelor de pompieri militari bihoreni.

În data de 15.11.2021, în Monitorul Oficial al României a fost publicat Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 170 din 12 noiembrie 2021 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 321/2007 pentru aplicarea, în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, a unor dispoziţii din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.

Astfel, în următoarea perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” va scoate la concurs 36 de posturi de soldați și gradați profesioniști, care vor încadra funcțiile de servant în cadrul echipajelor de pompieri militari bihoreni.

Informațiile referitoare la demararea procedurii de concurs pentru ocuparea posturilor menționate vor fi postate în intervalul următor, pe site-ul instituției noastre: www.isubh.ro și afișate la sediul ISU Bihor.

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News

interlink.ro