Investiție de peste 5 milioane euro în echipamente meteo în județul Bihor
Prefectura Bihor

Investiție de peste 5 milioane euro în echipamente meteo în județul Bihor

Directorul general al Administrației Naționale Meteorologice (ANM), Elena Mateescu, împreună cu directorul executiv ANM, Gheorghe Stancălie, au efectuat o vizită de lucru la Instituția Prefectului – Județul Bihor.

Discuțiile au vizat proiectul prezentat de ANM împreună cu prefectul Dumitru Țiplea în 2020, o investiție de peste 5 milioane euro în echipamente pentru sistemul de colectare a datelor meteo în județul Bihor, care vor crește densitatea și acuratețea datelor meteorologice și a măsurătorilor pentru agricultură.

În prima fază, lucrările vor demara cu amplasarea unui radar meteorologic performant Doppler, dual-polarimetric, pe Dealul Vântului (jud. Bihor), în valoare de cca 3 milioane euro. Proiectul se află în stadiul de începere a lucrărilor, reprezentanții ANM solicitând sprijin pentru obținerea cu celeritate a avizelor pe plan local.

Reprezentanții Instituției Prefectului au oferit asigurări că proiectul beneficiază în continuare de întreg sprijinul prefectului Dumitru Țiplea.

Totodată, au fost reiterate celelalte componente ale sistemului care urmează să fie instalate în Bihor, împreună cu datele estimate de finalizare:

  • – radar meteorologic – decembrie 2023;
  • – 5 stații meteorologice automate – septembrie 2025;
  • – stații meteo pentru agricultură (numărul va fi stabilit în funcție de necesități) – intervalul 2023-2024.

Menționăm că amplasarea stațiilor meteorologice se va efectua în urma consultării cu comisia de lucru pe probleme de agricultură, constituită la nivelul județului de către prefectul Dumitru Țiplea.

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News