Incepe reabilitarea constructiilor la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie din Oradea cu Pavilionul 1
Stiri Oradea

Incepe reabilitarea constructiilor la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie din Oradea cu Pavilionul 1

noriel.ro

În ședința Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului din 6 mai, au fost analizate 58 de lucrări, din care 24 în comisia mare CMUAT și 34 în subcomisia operativă.

Așa cum se știe, Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului a fost reorganizată în scopul eficientizării activității, atribuțiile fiind împărțite, între comisia mare CMUAT care analizează  proiectele de mare anvergură, fie ale municipiului, fie ale dezvoltatorilor privați, dar mai puține ca număr și subcomisia operativă CMUAT, care analizează proiectele mai mici, dar mai multe ca număr.

 „În ședința Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului de săptămâna trecută au fost avizate și două proiecte importante, care după implementare vor schimba cu siguranță în bine aspectul urbanistic al zonei centrale. Este vorba de renovarea Palatului Sonnenfeld, de pe str. Moscovei, nr. 8 și a Pavilionului I – Secția de Neurologie și Psihiatrie de pe str. Louis Pasteur, nr. 26”, a precizat viceprimarul Arina Moș.

Renovarea Palatului Sonnenfeld

decathlon.ro

Printre proiectele analizate, s-a numărat și  cel al Fundației ”Pentru Școală” care a solicitat avizul CMUAT pentru Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) în vederea renovării imobilului situat pe str. Moscovei, nr. 8 (Palatul Sonnenfeld), respectiv pentru refacerea fațadelor,  recompartimentarea imobilului existent și schimbarea destinației din locuințe în spațiu cultural, birouri și alimentație publică, dar și pentru demolarea parțială, consolidarea, refacerea și supraetajarea construcției anexe C2 și pentru amenajarea exterioară cu refacerea împrejmuire și amplasare semnalistică.

Fundației ”Pentru Școală” a obținut avizul favorabil al Arhitectului Șef.

Construit între anii 1911 şi 1912 de familia Sonnenfeld, palatul a găzduit o tipografie, una dintre cele mai însemnate din zona de Vest, iar după anul 1919, una dintre cele mai performante tipografii din România.

Momentan imobilul se află în stare de degradare.

Reabilitare Pavilion I –  Secția de Neurologie și Psihiatrie

Spitalul Clinic Municipal Dr ”Gavril Curteanu” a solicitat în ședința CMUAT reautorizarea proiectului de reabilitare Pavilion 1 – Secția de Neurologie și Psihiatrie din str. Louis Pasteur, nr. 26.

Este vorba de un proiect mai vechi de reabilitare a imobilului, pentru care s-a obținut autorizație de construire în 2011, însă apoi autorizația a fost închisă la stadiul fizic existent la data respectivă, Spitalul Municipal reluând acum procedura de autorizare. Conform legii este necesară o nouă autorizație de construire pentru realizarea lucrărilor.

Proiectul prezentat în CMUAT prevede reabilitarea fațadelor, finisaje și compartimentări interioare, accesul lateral în clădire prin amenajare vestibul cu copertină de protecție pentru zona de acces la rampa pentru ambulanțe, refacerea scărilor exterioare și închiderea lor, reabilitarea tâmplăriilor istorice, reabilitarea liftului.

Proiectul a primit aviz favorabil condiționat de regândirea amenajării accesului lateral în clădire, respectiv  vestibul și copertină de protecție pentru acces urgențe. Având în vedere că imobilul este un monument de arhitectură nu s-a admis amenajarea accesului lateral în clădire cu tâmplărie termopan”, a precizat Arhitectul Șef al Primăriei Oradea, Radu Fortiș.

Primăria Oradea reamintește celor care au proiecte depuse în CMUAT, faptul că pot verifica pe site-ul Instituției Arhitectului Șef – http://arhitectsef.oradea.ro/, la rubrica din stânga paginii web – FORMULARE AUTORIZĂRI, AVIZE, ADEVERINŢE – CMUAT, la care dintre cele două comisii se află în analiză proiectul, data ședinței în care va fi dezbătut, dar și rezoluția comisiei.