Începe distribuirea sacilor cu coduri RFID în cadrul proiectului pilot desfășurat la asociația Cartier Prima
Stiri Oradea

Începe distribuirea sacilor cu coduri RFID în cadrul proiectului pilot desfășurat la asociația Cartier Prima

În cadrul proiectului pilot desfășurat la Asociația de proprietari „Cartier Prima”, locatarii vor primi în cursul acestei săptămâni sacii cu codurile RFID (Radio-Frequency Identification). Aceștia vor fi distribuiți de SC Cargo Track Solutions SRL.

Scopul principal al proiectului pilot este de a identifica cantitatea (volumul) şi tipul deșeurilor reziduale, biodegradabile, reciclabile și ambalaje de sticlă depozitate de către fiecare utilizator din cadrul asociației de proprietari „Cartier Prima”.

Metoda de implementare „plătește pentru cât arunci” are drept scop reducerea cantității de deșeuri care ajunge la depozitare și creșterea ratei de reutilizare, respectiv reciclare.

Asociaţia de proprietari „Cartier Prima” are sediul pe strada Piața Nucetului nr. 12, bloc A3, cu un număr de 790 de persoane, 545 de apartamente aferente blocurilor A1, B1, C1, A2, B2, C2, A3, A4, BC4, DE4.

Durata de desfășurare programului pilot este de 90 de zile și debutează la începutul lunii martie, odată cu finalizarea distribuirii sacilor.

În funcţie de constatările și rezultatele obținute în cadrul programului pilot, se va analiza posibilitatea creării unei aplicații care să permită monitorizarea în timp real a tuturor incintelor metalice pentru depozitarea deșeurilor menajere din municipiul Oradea. 

Camerele video și sistemul de scanare sunt deja montate

De menționat că incintele metalice au deja montate camerele de supraveghere și sistemul de scanare și citire a codurilor RFID ale sacilor.

Astfel, incintele metalice pentru deșeuri din cadrul asociaţiei au fost dotate de către S.C Cargo Track Solutions S.R.L cu:

  • – un sistem de scanare și citire a codurilor RFID a sacilor, accesul în incintă fiind permis doar prin intermediul acestora. Sistemul de scanare va permite citirea codurilor RFID cu datele de identificare ale fiecărui utilizator (numele şi prenumele utilizatorului care generează deșeurile, numărul apartamentului, numărul blocului, codul deșeului, data când a accesat incinta metalică în vederea depozitării deșeurilor);
  • – o cameră de supraveghere video 24 ore/7zile.

Totodată, pe fiecare incintă au fost amplasate de către Primăria Municipiului plăcuțe avertizoare cu inscripţia „Atenție cameră video”.

Cele 545 de pachete care vor fi distribuite proprietarilor săptămâna aceasta conțin sacii de deșeuri cu codurile RFID pentru fiecare tip de fracție (reziduală, biodegradabilă, reciclabilă și sticlă).

Necesarul pentru 1 săptămână/1 persoană este de: 2 saci pentru deșeuri reziduale, 3 saci pentru deșeuri biodegradabile, 1 sac pentru deșeuri reciclabile și 1 sac pentru deșeuri din ambalaje de sticlă.

În cursul săptămânii trecute au fost organizate trei întâlniri cu locatarii din cadrul asociației, tocmai în vederea conștientizării și implicării locatarilor în cadrul proiectului pilot. Alte întâlniri urmează să aibă loc și în cursul acestei săptămâni (21.02.-25.02.2022), începând cu ora 17:30.

O aplicație pe telefon va monitoriza permanent incintele

Asociația de proprietari, Primăria Oradea, S.C Rer Vest S.A și administratorul Depozitului Ecologic din Municipiul Oradea, S.C Eco Bihor SRL vor avea acces la o aplicaţie (asigurată de S.C Cargo Track Solutions S.R.L) instalată pe o stație – calculator/telefon mobil, cu userul şi parola aferente.

Astfel, pe timpul derulării activității, această aplicație va genera rapoarte, statistici cu stadiul de implementare a proiectului pilot (volumul de deșeuri generate de fiecare apartament, tipul deșeurilor generate, cantitatea de deșeuri totală  generată în vederea facturării).

După scanarea (identificarea) efectuată de către fiecare utilizator în parte cu sacul cu cod RFID la intrarea în incinta metalică, se deschide ușa incintei  metalice și se atribuie instantaneu utilizatorului volumul de deșeuri generat, care va fi stocat în baza de date administrată de către asociația de proprietari/operator/municipalitate în vederea facturării lunare.

Totodată, vor fi depistate și semnalate incidente identificabile pe camera de supraveghere video 24 ore/7zile. Aceasta este prevăzută cu algoritmi de inteligență artificială, provocate de utilizatori sau alte persoane, cum ar fi:

  • – forțarea ușii incintei metalice;
  • – lăsarea ușii incintei metalice deschise de către operator/utilizatori;
  • – încercarea de a introduce saci necorespunzători;
  • – depozitări clandestine lângă incintele metalice;
  • – deteriorarea în orice mod a incintei metalice;
  • – depozitarea neconformă a deșeurilor în cadrul incintei metalice.

Obligațiile locatarilor în cadrul proiectului pilot

Obligațiile utilizatorilor din cadrul asociației de proprietari „Cartier Prima” sunt următoarele:

  • – să colecteze și să depoziteze deșeurile doar în sacii cu coduri RFID;
  • – să depoziteze deșeurile reziduale, biodegradabile, reciclabile și ambalajele de sticlă colectate doar în recipienții inscripționați și destinați fiecărui tip de deșeu după cum urmează: deşeurile reziduale (se colectează în recipientele de culoare neagră); deşeurile biodegradabile în recipientele de culoare maro; deșeurile reciclabile în recipiente de culoare galbenă; deşeurile de ambalaje de sticlă în recipientele de culoare verde);
  • – să asigure închiderea incintei metalice după fiecare utilizare;
  • – să anunțe orice defecțiune a sistemului de închidere, deteriorare a incintei metalice la numerele afișate pe panourile aplicate pe ușile incintei.

De asemenea, este interzisă introducerea sub orice formă în incinta metalică a sacilor care nu au coduri RFID și care nu conțin datele de identificare.

 

 

Ne găsiți și pe Google News