Incepand de astazi, RER Vest va ridica gunoiul si in cursul noptii
Stiri Oradea

Incepand de astazi, RER Vest va ridica gunoiul si in cursul noptii

În vederea fluidizării circulației și pentru a evita unele blocaje în trafic, începând cu data de 26 septembrie 2022, operatorul serviciului public de salubrizare SC Rer Vest SA va realiza colectarea și transportul deșeurilor menajere din zona cvartalelor de locuit (blocuri) și zona de case în intervalul orar 06.00 – 22.00 și 02.00 – 07.00.

În prezent, orarul de colectare a deșeurilor se desfășoară în intervalul orar 06.00 – 22.00.
Astfel, cetățenii sunt rugați să își scoată deșeurile în seara premergătoare zilei stabilită pentru ridicare, conform programului.

Spre exemplu, dacă ridicarea se face marți, recipientul va trebui scos luni seara până la ora 22:00. Frecvențele de ridicare nu se modifică.

Totodată, în această perioadă operatorul SC Rer Vest SA are obligația ca activitatea de colectare a deșeurilor municipale să aibă loc în bune condiții și să nu producă disconfort cetățenilor.
Personalul SC Rer Vest SA care efectuează colectarea deșeurilor este obligat să manevreze recipientele astfel încât să nu se producă praf, zgomot sau să se răspândească deşeuri în afara autovehiculelor de transport, să nu existe niciun fel de scurgeri din aceste recipiente. După golire, recipientele vor fi aşezate în locul de unde au fost ridicate.
Primăria Municipiului Oradea își cere scuze pentru orice inconvenient cauzat de extinderea programului de colectare a deșeurilor în oraș.

Ne găsiți și pe Google News