Incep inscrierile pentru ajutorul de incalzire. Vezi ce conditii trebuie sa indeplinesti si ce acte ai nevoie
Stiri Oradea

Incep inscrierile pentru ajutorul de incalzire. Vezi ce conditii trebuie sa indeplinesti si ce acte ai nevoie

Începând cu data de 20.10.2020, Direcţia de Asistență Socială Oradea va asigura distribuirea formularelor tipărite (cerere – declarație pe proprie răspundere) precum și preluarea documentelor necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru sezonul rece 2020 –2021, la sediul instituției din str. Primăriei nr. 42 – Serviciul Relații cu Publicul și Evaluare Inițială (cam.17) în următorul interval orar:
  • Luni –Miercuri:   07:30 – 16:30
  • Joi :                    07:30 – 18:30
  • Vineri:                07:30 – 16:00

De asemenea, formularele pot fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Oradea www.daso-oradea.ro →Acte necesare și Formulare Online →Serviciul Social.

Tot aici, pot fi obținute informații privind:

  • Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei;
  • Actele necesare în vederea obţinerii ajutorului pentru încălzirea locuinţei;
  • Bunuri care exclud acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor şi persoanelor singure, cetăţeni români sau străini cu domiciliul sau, după caz, reşedinţa în municipiul Oradea, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie, dar și în funcție de sistemul de încălzire a locuinței utilizat: gaze naturale, energie termică, energie electrică, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru întregul sezon rece –  01.11.2020 – 31.03.2021-  sau pentru o fracțiune din această perioadă în funcție de data depunerii solicitării și a documentației necesare.

Consumatorii vulnerabili care îndeplinesc condițiile pot să depună solicitările în vederea acordării ajutorului, până cel târziu în data de 20.11.2020 pentru a evita și remedia eventuale situații care ar putea conduce la prejudicierea drepturilor lor.

Consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi 1082 lei în cazul persoanelor singure.

Consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 750 lei.

Ținând seama de contextul actual și pentru a putea respecta prevederile legale în vigoare în vederea prevenirii răspândirii SARS – CoV 2, vă rugăm să țineți seama de faptul că Cererile și declarațiile pe propria răspundere completate și însoțite de documentele doveditoare se pot transmite și on-line la adresa daso@rdsor.ro.

Puteti descarca documentele de mai jos:

loading...