Incendiu violent la o locuinta din Santandrei, in aceasta dupa-amiaza
Stiri Bihor

Incendiu violent la o locuinta din Santandrei, in aceasta dupa-amiaza

Vineri, 11 martie a.c., pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Sântandrei.

Apelul, care sesiza producerea unui incendiu la o locuință din Sântandrei a fost primit, prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 13.50, moment în care, pentru gestionarea evenimentului, au fost alertați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, care au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată de apelant, incendiul se manifesta generalizat și violent, cu degajări mari de fum, la acoperișul casei și la camera centralei termice, lipită de locuință, cu risc ridicat de propagare la încăperi și la o anexă situată în apropiere.

Cei 10 pompieri militari mobilizați la fața locului au procedat de urgență la lichidarea incendiului și la evacuarea unei butelii din camera tehnică și a 2 butelii din casă, reușind să preîntâmpine producerea unei deflagrații și să împiedice propagarea flăcărilor la camerele casei și la construcția anexă aflată în proximitatea focarelor de incendiu.

În urma producerii evenimentului, au ars acoperișul locuinței, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați și camera centralei termice, flăcările afectând și tavanul bucătăriei.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat, de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de centrala termică.

Foto: arhiva

Ne găsiți și pe Google News