Duminică, 22 august a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu deosebit de violent, care a cuprins o gospodărie din localitatea Răbăgani, flăcările rănind două persoane, mistuind mai multe animale și bunuri și punând în pericol casa din cadrul gospodăriei și alte două locuințe situate în stânga și în dreapta uneia dintre construcțiile afectate de incendiu, la mai puțin de un metru.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”, în jurul orei 17.10, moment în care la fața locului au fost mobilizate operativ patru echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de stingere.
În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată, ardeau violent acoperișul și mansarda unei construcții anexe, o șură, o construcție auxiliară în care era amenajată o cameră și adăposturi de animale (grajd, coteț) din cadrul aceleiași gospodării, respectiv acoperișul unei anexe din cadrul gospodăriei învecinate, existând pericolul iminent de propagare a incendiului la locuința care avea acoperiș comun cu construcția anexă afectată de flăcări, precum și la două case învecinate, ale căror acoperișuri se aflau la circa 50 de centimetri de focare.
Doi bărbați, care au încercat să stingă incendiul înainte de sosirea echipajelor specializate, au suferit arsuri la nivelul brațelor. Pompierii militari paramedici le-au acordat primul ajutor calificat și au transportat o victimă (cu arsuri de gradele I și II pe brațul și antebrațul drept) la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea, cealaltă persoană refuzând transportul la spital.
Cei 20 de pompieri militari au acționat peste șapte ore, cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea incendiului, respectiv pentru protecția locuinței și a celorlalte două case expuse flăcărilor, operațiunea fiind îngreunată de suprafața mare de manifestare a incendiului și de numeroasele materiale combustibile depozitate în clădiri (mii de baloți de paie depozitați în podul casei și anexei mansardate, în interiorul șurii și adăposturilor de animale, precum și în podurile acestora și în grădină). Primăria localității a pus la dispoziție un buldoexcavator cu ajutorul căruia s-a acționat pentru manipularea grămezilor de paie, în vederea căutării și stingerii focarelor din interiorul acestora.
Operațiunea de lichidare a focarelor și de înlăturare a efectelor negative ale evenimentului a fost finalizată în data de 23 august a.c., în jurul orei 01.10.
În urma incendiului au ars 2 viței, 2 vaci, 8 porci, 50 păsări, acoperișul și mansarda construcției anexe, șura și adăposturile de animale, construcția auxiliară în care era amenajată o cameră, 3000 de baloți de paie și acoperișul unei anexe din cadrul gospodăriei învecinate.
Echipajele de pompieri au reușit să salveze casa din cadrul gospodăriei la care a izbucnit incendiul și celelalte două case aflate la o distanță de câteva zeci de centimetri de flăcări și circa 500 de baloți de paie.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolație deteriorată.
Ne găsiți și pe Google News