Incendiu la o locuinta, dupa ce proprietarul a uitat o tigara aprinsa
Stiri Bihor

Incendiu la o locuinta, dupa ce proprietarul a uitat o tigara aprinsa

În dimineața zilei de joi, 19 martie a.c., trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu o ambulanță de tip B2, pentru gestionarea unei situații de urgență produsă la un bloc de locuințe din localitatea Valea lui Mihai. 

          În jurul orei 09.10, Stația de Pompieri Valea lui Mihai a fost alertată pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe construit pe trei niveluri (parter +2 etaje), situat pe strada Republicii din localitate.

Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, care se manifestau violent la camera de zi a locuinței, echipajele de pompieri  au realizat două dispozitive de stingere, pătrunzând în apartament cu țevile de refulare atât pe ușă cât și pe exterior, prin balcon.

Pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului, căutarea şi salvarea eventualelor victime, respectiv pentru evacuarea celor patru locatari care se aflau în momentul respectiv în blocul inundat cu fum, misiunea fiind finalizată în jurul orei 10.05. Din fericire, niciuna din cele patru persoane nu a fost rănită.

Pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat proprietarei apartamentului, care, sosită între timp la domiciliu, a suferit un atac de panică. Femeia a refuzat ulterior transportul la spital.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei țigări nestinse.

În urma incendiului, au ars bunuri aflate în camera de zi (corpuri de mobilier, un televizor, instalație electrică etc.).

          Echipajele de pompieri au reușit să salveze celelalte trei încăperi ale locuinței și să împiedice propagarea flăcărilor la apartamentele învecinate.

Ne găsiți și pe Google News