Inca o parcare de domiciliu construita de Primaria Oradea. 23 de locuri de parcare au luat locul unui teren plin de balarii
Stiri Oradea

Inca o parcare de domiciliu construita de Primaria Oradea. 23 de locuri de parcare au luat locul unui teren plin de balarii

Primăria Oradea a finalizat amenajarea locurilor de parcare și a acceselor auto în zona străzii Morii, lângă blocurile X13-X14-AN11, din cartierul Nufărul, urmând ca recepția lucrărilor să se facă la începutul lunii septembrie.

Pe o suprafață de 1083 mp, s-au realizat 23 de locuri de parcare cu dimensiunea de 5×2.5 m.

În cadrul lucrărilor au fost executate săpăturile și stratul de balast atât la accesul auto cât și la parcări, au fost montate bordurile, a fost reabilitat un podeț și au fost executate lucrările de canalizare pluvială. Totodată, s-a realizat stratul de piatră spartă, așternerea mixturilor asfaltice și realizarea marcajelor rutiere.

Lucrările au fost executate de asocierea SC Drumuri Bihor SA, SC Proexco SRL, SC Drum Asfalt SRL și SC Electofor SRL, valoarea contractului fiind de 211.801,41 lei fără TVA.

Parc în locul unui spațiu verde degradat

Tot în această zonă, administrația locală pregătește și realizarea unui nou parc, pe o suprafață totală de 1.853 mp.

Cu scopul de a crește numărul suprafețelor de spații verzi din Oradea, precum și pentru a realiza un punct de atracție și de petrecere a timpului liber pentru locuitorii din zonă, administrația locală pregătește amenajarea unui parc de cartier, prin modernizarea unui spațiu verde degradat în zona străzii Morii, în spatele centrului comercial Selgros. În acest moment suprafața terenului este liberă de construcții, dar este neîntreținută și plină de gunoaie.

Accesul principal în parc se va face dinspre zona de blocuri, iar accesul secundar din direcția vestică dinspre prelungirea str. Morii.
Luna trecută a avut loc deschiderea ofertelor depuse pentru elaborarea proiectului pentru autorizarea lucrărilor, a proiectului tehnic de execuție a lucrărilor, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru amenajarea parcului din zona străzii Morii. La licitația organizată s-a prezentat un singur ofertant. Momentan are loc evaluarea documentației.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 1.079.000 lei cu TVA, iar dacă totul decurge fără probleme, lucrările de amenajare a parcului vor începe în cursul lunii septembrie.

Amenajarea parcului presupune crearea mai multor zone distincte care să satisfacă toate categoriile de vârstă. Astfel, vor fi realizate sectoare de odihnă pasivă, sector pentru mișcare, sector pentru copii.

Scopul investiției este modernizarea unui spațiu verde degradat, în vederea creării unui parc contemporan, atractiv pentru locuitorii din zonă. Ne dorim ca parcul să fie un spațiu util pentru toate vârstele, un spațiu de odihnă care este destinat în același timp atât sportului cât și plimbărilor în aer liber“, a precizat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.

Lucrările propuse sunt: amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii, amenajarae unui teren de baschet, realizarea a două alei transversale care să lege diferite zone ale parcului, platforme asfaltate delimitate de borduri din beton, montare bănci clasice cu spătar, montare coșuri de gunoi, amenajare spații verzi, montare rastele pentru biciclete, realizarea unui sistem de irigare automatizat, realizarea unui gard metalic la terenul de baschet, împrejmuirea parcului, realizarea iluminatului public.

loading...