fbpx
Anunțuri publicitare
Ilie Bolojan: Vom asfalta mai multe strazi din Episcopia Bihor si din Oncea, inca din aceasta toamna
Stiri Oradea

Ilie Bolojan: Vom asfalta mai multe strazi din Episcopia Bihor si din Oncea, inca din aceasta toamna

Primarul Ilie Bolojan a prezentat în cadrul conferinței de presă de joi, 25 octombrie, un proiect important al municipalității care are ca obiectiv modernizarea mai multor străzi din cartierele orașului, străzi care încă nu sunt asfaltate.

Astfel, se lucrează la prelungirea drumului expres, pe de o parte prin reabilitarea străzii Bihorului și pe de altă parte la prelungirea acestei străzi până la girația de la Real – Episcopia.

Având în vedere că am intrat deja în perioada de toamnă, s-a luat decizia să nu se înceapă lucrările pe strada Bihorului decât în primăvară, în așa fel încât acestea să      fie terminate până în toamna anului viitor integral, atât partea de reabilitare a străzii, cât și noul drum. Cu acesată ocazie, ne propunem să asfaltăm toate străzile care sunt în stânga acestui drum, respectiv străzile situate între str. Matei Corvin și noul drum. Într-o primă etapă, vor fi asfaltate străzile din Oncea nouă, Soarelui, care momentan nu sunt asfaltate, de la str. Ion Bogdan cum se merge spre Paleu până la girațiile care urcă spre Paleu, tot ce este în stânga acestei zone”, a explicat primarul Ilie Bolojan.

În această toamnă se va lucra la străzile din zona Episcopia veche, astfel încât anul viitor în primăvară să intre și acestea în faza de aprobări și în procedura de licitații. Este vorba de câteva străzi în care se definitivează coridoarele de exproprieri: str. Cardinal Alexandru Todea, str. Cucului, str. Episcop Ioan Alexi pe un tronson cuprins între str. Gheorghe Pituț și str. Cucului, str. Ion Pop Reteganul. „Cu aceste străzi, întreaga zonă va fi la finalul anului viitor asfaltată și practic acest cartier care s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani și care nu avea toate utilitățile va fi adus la standarde urbane, inclusiv prin modernizarea str. Aurel Covaci și str. Macului”, a concluzionat primarul.

În ședința Consiliului Local de ieri au fost aprobate următoarele coridoare de expropriere în vederea modernizării străzilor: coridorul de expropriere pentru lucrarea de utilitate publică de interes local „Modernizarea str. Cardinal Alexandru Todea”, coridorul de expropriere pentru lucrarea de utilitate publică de interes local ”Modernizarea str. Cucului – tronson cuprins între str. Matei Corvin și str. Ion Pop Reteganul”, coridorul de expropriere pentru lucrarea de utilitate publică de interes local ”Modernizare str. Episcop Ioan Alexi – tronson curpins între str. Gheorghe Pituț – str. Cucului”, coridorul de expropriere pentru lucrarea de utilitate publică de interes local ”Modernizare Ion Pop Reteganul – tronson cuprins între str. Gheorghe Pituț – str. Cucului”.

Anunțuri publicitare
loading...