Ilie Bolojan: Oradea are, acum, doua aparate PCR, de testare a populatiei si poate face cca. 450 de teste/zi
Stiri Oradea

Ilie Bolojan: Oradea are, acum, doua aparate PCR, de testare a populatiei si poate face cca. 450 de teste/zi

Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 27 aprilie, o declarație de presă în care a prezentat situația economică a orașului, în contextul scăderii veniturilor din cauza pandemiei Covid-19.

În deschidere, primarul Ilie Bolojan a prezentat câteva măsuri luate pentru combaterea pandemiei cu coronavirus, printre care cele mai importante sunt asigurarea de materiale sanitare pentru personalul medical care se află în linia I, asigurarea de termometre digitale pentru companiile orădene, apoi achiziția celui de-al doilea aparat de testare PCR, care împreună cu primul aparat ridică capacitatea de testare la cca 450 de teste/zi. Acum se are în vedere extinderea testărilor, astfel încât să poată fi testate toate persoanele vulnerabile, cum sunt cele de la căminele de bătrâni, cei care lucrează pentru aceste persoane, precum şi cei care ies din carantină.

Începând cu 9 aprilie, în județul Bihor, se aplică o nouă strategie de prevenție, prin testarea comunitară. Metoda de testare comunitară crește volumul, viteza și eficiența depistării persoanelor infectate cu Covid-19 și vine în completarea procedurilor în vigoare, care se bazează pe testarea individuală, având un ritm de depistare mai lent.

Noua strategie de testare comunitară constă în definirea de zone clar delimitate geografic, cu populație omogenă, și testarea comunităților din zonele respective prin metoda „pooling”, respectiv testarea mai multor persoane într-o singură probă. În cazul confirmării probei, grupul testat pozitiv va fi divizat în subgrupe mai mici, multiplu de doi, și retestat până la identificarea tuturor persoanelor pozitive (ex. divizare grup: 64, 32, 16, 8, 4, 2). Astfel, pe lângă creșterea volumului și vitezei de depistare a cazurilor pozitive, această metodă crește și eficiența testării, prin folosirea unui număr considerabil mai mic de teste, față de testarea individuală care se practică în prezent.

O măsură foarte importantă este încheierea unui parteneriat cu Colegiul Farmaciștilor din județul Bihor, în baza căruia prin intermediiul farmaciilor din Oradea și a celor din zona metropolitană se pun la dispoziția cetățenilor măşti la prețuri rezonabile.

Așadar prin intermediul unui importator de măști din județul Bihor, începând de mâine dimineață, vor fi puse în vânzare în farmacii măști la un preț de cel mult 3 lei/bucată. Nici acesta nu e un preț scăzut, dar este mult mai bun decât prețurile din ultima perioada de 5 – 8 lei/o mască. Aceasta este situația pe care o avem și în care, așa cum se știe, prețurile la materiale sanitare au explodat”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

loading...